Automobilism: Campionatul Național de viteză în coastă

Pentru prima etapă au găsit resurse sportive și tehnice, dar mai ales materiale 57 de sportivi. Apreciem, sincer, efortul tuturor celor 57 de sportivi de a reveni cu entuziasmul caracteristic participanților acestui sport minunat la prima competiție oficială a sezonului 2020, Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL. Suntem convinși că și cei care au rămas acasă, se vor alătura “costașilor“ la următoarele etape. a declarat domnul Marius Amir, Business Developer TOTAL România, care a continuat compania TOTAL România sprijină, cu responsabilitate, eforturile organizatorilor, clubul Auto Blic și ale Federației Române de Automobilism Sportiv de…

Citește mai mult

Formula 1: Reîncep cursele cu data de 5 iulie

Actuala ediţie a Mondialului de Formula 1 trebuia să debuteze în luna martie, la Melbourne (Australia), însă startul sezonului a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus. Circuitul Red Bull Ring din Spielberg (Austria) va fi gazda primelor două curse din acest sezon, pe 5 şi 12 iulie. Prima dintre ele va fi denumită Marele Premiu al Austriei, iar cea de-a doua Marele Premiu al landului Steiermark (Styria), regiunea în care se află circuitul de la Spielberg. Circuitul Silverstone va găzdui la rândul său Marele Premiu al Marii Britanii, pe 2 august, precum…

Citește mai mult