CIRC ÎN PARLAMENT!

După ce ani de zile PSD a condus țara spre culmile progresului si nu ne-a indatorat nici o centimă, PNL pare a nu fi în stare să vină, nici măcar cu o propunere de buget decentă. Cîțu la examen! Premierul Florin Cîțu a răspuns, luni, acuzațiilor legate de bugetul pentru anul 2021 în plenul reunit al Parlamentului, la solicitarea PSD. După explicațiile date și discursul pe care președintele PSD l-a citit cu greu de pe foaie, premierul a mai avut o intervenție în care l-a trimis la școală pe Marcel…

Citește mai mult

Reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles 17-18 iulie 2020

Reuniunea va fi dedicată negocierii bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 – 2027 şi Planului european pentru relansare economică. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis va susţine principalele obiective pe care România le are în cadrul acestui proces de negociere, acţionând, în acelaşi timp, pentru ajungerea cât mai curând posibil la un acord final. Referitor la viitorul buget al Uniunii, şeful statului va reafirma obiectivul major al României, şi anume obţinerea unor alocări cât mai importante pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, în măsură să asigure…

Citește mai mult