Lavanda de mare (Limonium sinuatum) este o plantă erbacee, perenă, originară din zona Mării Mediterane unde se ȋntȃlnește ȋn cȃmpii cu soluri sărăturate, zone nisipoase și de coastă. Mai este cunoscuta și sub numele de spuma mării.

Denumirea știinţifică a speciei provine de la cuvintele leimon care ȋnseamnă cȃmp și sinuatumcare ȋnseamnă ondulat.

Înflorește din iunie pȃnă toamna devreme atrăgȃnd numeroase insecte. Florile sale au aspect de hȃrtie, formă de pȃlnie și sunt grupate ȋn panicule. Pot fi albastre, galbene, roz, roșii, de culoarea lavandei sau albe.

Tulpina sa crește pȃnă la 30-45 cm, iar frunzele verzi, catifelate si lanceolate au lungime de 8-15 cm.

Vezi și: Foarea pai, floare nemuritoare

Lavanda de mare– cultivare

Planta are nevoie de expunere directă la razele soarelui și de un sol nisipos, bine drenat, cu pH acid.

Tolerează seceta si temperaturile ridicate, dar trebuie ferită de o umiditate excesivă a solului, aceasta conducȃnd la putrezirea rădăcinilor.

Este rezistentă la atacul insectelor. `

Se ȋnmulţește prin seminţe care germinează ȋn 14-21 zile. Ele se pun la ȋncolţit cu 8 săptămȃni ȋnainte de ultimul ȋngheţ, ȋntr-un spaţiu unde temperatura este de 20-21 grade Celsius.

Se plantează ȋn exterior la sfȃrșitul lui aprilie, lăsȃndu-se o distanţă de cca 60 cm ȋntre plantuţe, distanţă care să permită circularea aerului, evitȃndu-se astfel apariţia mucegaiurilor.

Se folosește ȋn rocării, borduri florale și ca plantă de interior, ȋn ghivece.

Lavanda de mare arată deosebit de bine ȋn buchete cu flori proaspete, dar și aranjamente uscate, păstrȃndu-și culorile mult timp.

Diversele varietăţi de pe piaţă oferă o multitudine de variante.

De exemplu, Blue Stream are flori albastre ce ȋncep de la jumătatatea tulpinii arcuite generȃnd un efect atrăgător, Super Lady are flori roz și White Diamond, flori albe.

Unele răspȃndesc un miros neplăcut, nefiind recomandate ȋn spaţiile interioare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.