Sfânta Mănăstire Ghighiu, cu hramul Izvorul Tămăduirii, s-a ridicat în anul 1817, pe terenul donat de Măriuţa Râfoveanca monahului Agapie, care căuta loc pentru construirea unui schit.
Astfel mănăstirea şi biserica s-au înălţat pe vremea voievodului Ioan C. Caragea, Mitropolit fiind în acea vreme ÎPS Nectarie.
Cele mai vechi mărturii despre acest locaş datează de pe la sfârşitul secolului al XVI-lea când e menționată existenţa vechii mănăstiria logofătului Coresişi a soției sale, jupânița Slăvița.
Între anii 1858-1866, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Nifon şi din inițiativa stareților Eftimie şi Antonie, se începe construirea bisericii actuale chiar pe temelia fostei bisericute de lemn, sfințindu-se tot cu hramul Izvorul Tămăduirii, la 31 martie 1866.
Fundația actualei biserici este din blocuri masive de piatră, pe care s-au ridicat zidurile din cărămidă. Arhitectura bisericii aminteşte de caracteristicile stilului brâncovenesc: forma de treflă, o singură turlăpenaos şi pridvor în faţă.
Pictura e o influenţă a şcolii italiene, exceptând scenele din turlă, autorul ei fiind Gheorghe Tătărescu. Ea îşi păstrează şi azi forma, claritatea şi prospeţimea pe care le-a avut în 1864.
În istoria mănăstirii sunt consemnate şi alte evenimente dintre care unele pline de dramatism. Spațiile gospodăreşti au fost transformate în casă de doctorii în timpul epidemiei de holeră din anul 1892. Au urmat apoi foarte multe incendii: în 1906, 1909, 1922- când ars biblioteca mânăstirii, 1945 şi 1946.
În timpul primului război mondial, trupele germane au transformat mănăstirea în fabrică de conserve, distrugând chiliile şi alungând pe călugări. În timpul celui de-al doilea război mondial, datorită bombardamentelor din 1944, a fost distrus paraclisul, astfel încât din el au mai rămas doar catapeteasma şi peretele de la intrare. Paraclisul cu hramul Învierea lui Lazăr a fost ridicat între anii 1832-1833.
În 1952 vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina transformă lavra în mănăstire de călugăriţe şi începe restaurarea generală a mănăstirii între anii 1954-1958.
Mănăstirea este protejată prin lege ca monument istoric de arhitectură şi artă.
O icoană de excepție aflată în mănăstire este Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, datând din secolul al XVI-lea. Ea a fost dăruită de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, la 25 februarie 1958. Colecția de artă religioasă datând din anul 1964 constituie un adevărat tezaur de tipărituri, icoane vechi şi alte valori ale patrimoniului cultural şi istoric.
