Primăria Oraşului Breaza cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova alături de LACE Magazine, lansează Campania “Focul distruge familii, Alege Prevenţia!”. O campanie care ar trebui să se desfăşoare în toate localităţile din judeţul Prahova, pentru că zilnic aflăm despre incendii care distrug agoniseala de o viaţă a unor familii. Şi ar putea să fie şi familia ta sau a prietenilor tăi. 

Iar când toamna îşi face simţită prezenţa, în multe dintre gospodării sunt puse în funcţiune mijloacele de încălzire. Iar de aici, fie din proasta funcţionare a instalaţiilor, fie din neglijenţă, fie din neatenţie, apar dezastrele. 

La nivelul judeţului Prahova, de la începutul anului s-au înregistrat 436 de incendii la locuinţe, în urma cărora 5 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 16 au fost rănite.

Cele mai frecvente cauze de producere a incendiilor sunt reprezentate de instalaţiile electrice defecte, urmate de coşuri de fum necurăţate şi mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. La nivelul oraşului Breaza, în perioada menţionată s-au înregistrat 16 incendii la locuinţe.

Acest tip de evenimente soldate cu pagube materiale şi, din nefericire, în unele cazuri, cu pierderi de vieţi omeneşti, pot fi evitate prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, precum:

  Apelarea la personalul specializat– coşari, pentru curăţarea coşurilor de fum, întrucât obturarea coşurilor de fum continuă să fie cea mai des întâlnită cauză a incendiilor produse în locuinţele românilor;

Este IMPORTANT să apelăm la un coşar autorizat pentru curăţarea corectă a coşului de fum evitând astfel producerea unor accidente grave precum intoxicaţia cu monoxid de carbon, incendiile la locuinţă sau chiar decesul.

  • Prin curăţarea anuală a coşului de fum scade riscul incendiilor apărute ca urmare a înfundării acestora cu funingine sau alte reziduuri apărute în urma arderilor, precum şi riscul intoxicării cu monoxid de carbon atunci când coşul este blocat şi fumul nu poate să iasă!
  • Atenţie! Aparatele de gătit nu trebuie folosite pentru încălzirea locuinţei. Acestea trebuie utilizate potrivit destinaţia lor de bază şi supravegheate permanent, pe parcursul folosirii lor;
  • Lucrările de verificare şi reparare a instalaţiilor electrice trebuie să fie  executate doar cu personal autorizat.
  • Totodată, este absolut necesar ca toate componentele ce prezintă defecţiuni (contacte slăbite, comutatoare, prize, tablouri uzate) să fie înlocuite imediat, iar remedierea acestora să se facă fără improvizaţii;
  • Pentru evitarea oricăror potenţiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz în instalaţiile interioare de utilizare, precum şi a detectoarelor de incendiu.
  • Referitor la sobe, se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncălzirea acesteia
  • Nu se vor aşeza în apropierea acestora sau pe aceasta materiale combustibile.
  • Copiii nu se vor lăsa niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă.


Cei mici rămân categoria vulnerabilă, atunci când vorbim despre incendii produse la locuințe sau gospodării! În cele mai multe situații, ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului!

  • Montarea  sau punerea în funcţiune a centralelor termice de apartament se va efectua, în mod obligatoriu, doar de către personal autorizat.
  • Nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a circuitelor.


PRIMĂRIA ORAŞULUI BREAZA & ISU PRAHOVA vă recomandă să aveţi în vedere recomandările astfel încât să fiţi în siguranţă!

Asigură-te că totul este pregătit pentru sezonul rece şi nu-ţi asuma niciun risc! Siguranţa ta şi a celor dragi nu e un joc de noroc! Nu subestima puterea focului! Totul se poate mistui în doar câteva minute!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.