Este ultima zi din Postul Nașterii Domnului și ne amintește de patriarhii și drepții Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat, în post și rugăciune, așteptând venirea lui Mesia, Mântuitorul lumii.
În Ajunul Crăciunului, fiecare credincios ajunează după putere, până la Ceasul al noulea, iar în unele zone se așteaptă răsăritul lucefărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Nașterea Domnului.
Spre seară se mănâncă grâu fiert, amestecat cu fructe și miere, iar unii credincioși mănâncă niște lipii subțiri, înmuiate în sirop dulce și presărate cu nucă, care se numesc ,,Scutecele lui Iisus.”
Nașterea Domnului este anunțată prin colinde, primii care pornesc fiind copiii și tineri, iar creștinii îi primesc cu mere, nuci, covrigi și cu turte.
Tot în ultima zi a postului, preotul umblă pe la casele credincioșilor cu icoana Nașterii Domnului, spre a vesti măritul praznic al întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.
Din punct de vedere liturgic, se poate spune că această tradiție este un fel de slujbă în afara zidurilor bisericii și tot omul primește vestea că Dumnezeu se face om, rămânând însă Dumnezeu.
Pentru bucuria trăită de fiecare credincios la marele praznic, s-a rânduit ca în perioada cuprinsă între Crăciun și Bobotează să nu se facă îngenunchieri și plecăciuni, excepție făcând însă canoanele primite de la duhovnic.
,,Fecioara, astăzi, pe cel mai presus de ființă naște și pământul, peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slăvesc și magii cu Steaua călătoresc, că pentru noi S-a nascut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”
