Este greu de găsit un artist consacrat, fie un mare maestru sau un pictor contemporan, care să nu aibă lucrări inspirate dn mediul rural, mai precis picturi care să înfăţişeze casele tradiţionale. Lista acestor artişti este deci foarte lungă de la Grigorecu, Tonitza şi Luchian, la Piliuţă şi aurel Băeşu.
Într-un fel este normal ca această temă să fie în centrul atenţiei, nu numai prin posibilităţile oferite ci şi pentru că ţara a fost şi este agricolă, majoritatea locuinţelor sunt în mediul rural.
Chiar dacă mulţi artişti au trait la oraşe, casa copilăriei, cea părintească sau a bunicilor sunt amintiri care prezintă emoţie şi o puternică inspiraţie. De aici şi temele alese de către artişti: satul, casa părintească, uliţa şi marginea de sat, casa muntenească, casa de pe deal, casa din pădure, bordeie, case ale diverselor etnii, cerdacul cu flori.
În privinţa preferinţelor şi a pieţei de artă, picturile de inspiraţie bucolică semnate de Nicolae Grigorescu sunt şi cele mai vândute lucrări, acestea fiind şi în topul celor achiziţionate cu cel mai mare preţ. Licitţiile demonstrează clar că pentru aceste opere de artă există atât o ofertă însemnată cât şi o cerere pe măsură, oglindită în procentul mare de opere propuse şi vândute, cât şi în preţurile de achiziţie, de cele mai multe ori situat peste evaluarea iniţială.
Gheorghe Petraşcu este cel care prezintă cel mai pregnant casele tradiţionale. În opera „Casă ţărănească”, şi nu numai, se remarcă bogăţia cromatică. Se renunţă la precizia desenului în favoarea culorii iar redarea este încărcată de o puternică emoţie.
Cum arată casele tradiţionale în aceste picturi? Artiştii reuşesc să surprindă alături de partea sentimentală şi detalii relevante de arhitectură. Prin varietatea lucrărilor se desprinde şi o anumită tipologie a caselor dar şi elemente de construcţie şi arhitectură comune.
Casele ţărăneşti sunt în general deschise şi primitoare, fără garduri şi porţi înalte care să le ascundă. Vara, florile din ceardac sau de pe prispă te îndeamnă să intri iar iarna, casele sunt pierdute în nămeţi.
[…] Citiți și Casele ţărăneşti în pictura românească […]
[…] Citiți și Casele ţărăneşti în pictura românească […]
[…] Citiți și Casele ţărăneşti în pictura românească […]