Un grup bipartizan din Senatul Statelor Unite a promis luni, în timpul unei vizite la Kiev, solidaritate şi furnizarea de arme, avertizându-l în acelaşi timp pe preşedintele rus Vladimir Putin să nu lanseze o nouă ofensivă împotriva Ucrainei.

Marea Britanie a anunţat la rândul ei că va furniza Ucrainei arme antitanc, transmite Reuters, citată de news.ro.

”Cred că Vladimir Putin a făcut cea mai mare greşeală a carierei sale subestimând cât de curajos va lupta poporul Ucrainei cu el dacă invadează. Şi vom impune sancţiuni economice paralizante, dar, mai important, vom oferi poporului Ucrainei armele, armele letale de care au nevoie pentru a-şi apăra vieţile şi mijloacele de existenţă”, a declarat senatorul Richard Blumenthal reporterilor, după ce delegaţia Senatului SUA s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski.

Aceste arme ar putea include rachete antitanc Javelin, rachete Stinger, arme de calibru mic şi bărci, a spus el. ”Şi aşa mesajul nostru este: vor exista consecinţe dacă el alege să încalce caracterul sfânt al acestei democraţii”, a adăugat senatorul Amy Klobuchar.

Citiți și Reprezentanții OMS spun că varianta Omicron rămâne periculoasă, în special pentru cei nevaccinaţi

Marea Britanie a anunţat la rândul ei, luni, că furnizează Ucrainei arme antitanc pentru a o ajuta să se apere de o potenţială invazie, în contextul unui conflict cu Rusia,

”Am luat decizia de a furniza Ucrainei sisteme uşoare de arme defensive antiblindate”, a declarat secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, în Parlament, citat de News.ro. El a spus că primele sisteme au fost deja livrate luni şi un număr mic de personal britanic va oferi instruire pentru o perioadă scurtă de timp.

El nu a precizat numărul sau tipul de arme care au fost trimise, dar a spus: ”Nu sunt arme strategice şi nu reprezintă nicio ameninţare pentru Rusia. Ele trebuie folosite în autoapărare”.

”Acestea sunt cu rază scurtă de acţiune…. totuşi, i-ar face pe oameni să se oprească şi să se gândească la ceea ce fac şi dacă tancurile ar intra în Ucraina, dacă ar invada-o, atunci ar face parte din mecanismul de apărare”.

Wallace a spus că l-a invitat pe ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, să viziteze Londra în următoarele câteva săptămâni pentru a discuta despre criză, deşi nu ştie dacă ruşii vor accepta.

„Decalajul actual este mare, dar nu de nedepăşit. Încă sper că diplomaţia va prevala. Este alegerea preşedintelui (Vladimir) Putin”, a spus Wallace. 

Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a promis luni că Berlinul va face totul pentru a garanta securitatea Ucrainei în faţa ambiţiilor Rusiei, informează AFP.

Această primă vizită a şefei diplomaţiei germane survine în plină criză geopolitică, Europa şi SUA suspectând Kremlinul că vrea să lanseze o ofensivă militară împotriva Ucrainei, un conflict care ar putea destabiliza continentul european.

„Vom face totul pentru a garanta securitatea Ucrainei, vom face totul pentru a garanta securitatea Europei”, a spus şefa diplomaţiei germane într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba.

„Suntem pregătiţi să începem un dialog serios cu Rusia”, a adăugat ea.

La rândul său, Kuleba a spus că a abordat chestiunea sensibilă a livrărilor de arme către Ucraina, în contextul în care Kievul a acuzat în decembrie Berlinul că împiedică furnizarea de armamente defensive în cadrul cooperării cu NATO.

„Dialogul nostru cu Germania pe acest subiect va continua”, a subliniat el.

„Ştim de unde şi ce fel de arme putem obţine. Ştim foarte bine cum să le folosim pentru a ne apăra teritoriile. Lucrăm la asta în fiecare zi, iar rezultatele nu sunt rele”, a mai declarat Kuleba, conform Agerpres.

Tensiunile s-au amplificat constant în ultimele săptămâni între Rusia şi Occident, care acuză Moscova că a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în pregătirea unui posibil atac asupra Ucrainei.

Moscova neagă orice intenţie de a invada Ucraina şi denunţă în schimb consolidarea NATO la frontierele sale şi dorinţa Alianţei Nord-Atlantice de a integra ţări precum Ucraina şi Georgia, pe care Rusia le consideră parte a sferei sale de influenţă.

Rusia cere garanţii de securitate în vederea detensionării situaţiei, în special angajamentul NATO că nu se va extinde spre Est, o revendicare considerată inacceptabilă de rivalii săi.

Luni, Rusia a cerut Germaniei şi întregii Uniuni Europene să nu întârzie cu certificarea gazoductului Nord Stream 2, care a devenit un punct central în disputele politice dintre Moscova şi Occident, potrivit Reuters.

Acest gazoduct, ce are ca destinaţie Germania, ar dubla capacitatea de export de gaz rusesc pe sub Marea Baltică, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, ocolind Ucraina.

Proiectul, administrat de gigantul rus Gazprom, a iritat SUA şi ţări europene precum Ucraina şi Polonia încă de dinainte de finalizarea construcţiei sale în septembrie, autorizaţiile nefiind aşteptate mai devreme de jumătatea acestui an.

„Procedura de certificare din partea organismelor de reglementare din Germania şi a Comisiei Europene nu ar trebui amânată artificial şi politizată”, a transmis Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, urmează să o primească la rândul marţi, în premieră, pe noua şefă a diplomaţiei germane, pe agenda discuţiilor urmând să se afle cel mai probabil subiecte precum Nord Stream şi comasarea de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.