Se circulă cu dificultate pe DN1 pe ambele sensuri de mers din cauza zăpezii de pe carosabil. Echipajele de deszăpezire nu reușesc să facă față.
Ninsoare puternică pe Valea Prahovei. Ninge viscolit de ore bune la munte, iar circulaţia rutieră pe DN1 este îngreunată de zăpada depusă pe carosabil. Unii turişti erau blocaţi în trafic şi de două ore.
Citiți și Weekend prelungit cu ocazia zilei de 24 ianuarie. Aflați ce zile libere mai sunt în 2022
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că nu sunt înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită sau restricționată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Pe DN 6 între localitățile Peretu și Roșiorii de Vede, județul Teleorman, carosabilul este alunecos din cauza depunerii de polei.
Sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare în zona montană a județelor Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Suceava și Vrancea, fiind artere rutiere unde circulația se desfășoară în condiții de iarnă, cu strat de zăpadă frământată pe carosabil.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, să mărească distanța de siguranță între vehicule, să reducă viteza folosind cu precădere frâna de motor, evitând să bruscheze comenzile autovehiculului.
La noapte, în cea mai mare parte a țării vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată, iar pe arii extinse în regiunile intracarpatice și local în zona deluroasă din restul teritoriului, va fi ger. Cerul va fi acoperit în est, temporar noros în sud, precum și în zona montană și submontană și mai mult senin în rest. Va ninge în Carpații Meridionali, Orientali, local în Moldova și Bărăgan și doar izolat în restul zonei montane, al Munteniei, în Oltenia și în Dobrogea. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe crestele Carpaților Orientali și Meridionali, unde rafalele vor depăși 70…90 km/h și ninsoarea va fi viscolită, precum și în Moldova, nord-estul Munteniei și Dobrogea, unde, pe alocuri, vor fi viteze de peste 40…50 km/h. Temperaturile minime se vor situa între -16 și -4 grade, mai scăzute în zonele depresionare, potrivit ANM.
Luni, 24 ianuarie, vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată în cea mai mare parte a țării, geroasă dimineața local în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase, iar noaptea pe arii extinse în vest, nord, nord-est, centru, la deal și pe suprafețe mici în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -8 și 3 grade, cu cele mai ridicate valori în vestul Olteniei, iar cele minime între -18 și -4 grade, mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud și în est. Temporar va ninge, în special seara și noaptea, în Dobrogea, local în Moldova, în Muntenia, în Carpații de Curbură și izolat în restul zonei montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales pe parcursul zilei, în regiunile estice, sud-estice, unde rafalele vor depăși local 50…55 km/h, dar și în Carpații Meridionali și de Curbură, cu precădere pe creste, unde vitezele vor fi mai mari de 70…80 km/h și zăpada spulberată, potrivit ANM.