Se spune că atunci când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, le-a colorat frumos.
Când a făcut zăpada, i-a zis: „Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place”.
Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă:
-„Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!”.
Iarba a refuzat-o.
A rugat atunci macul să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea-soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu asculta rugămintea zăpezii. Tristă și amărâta, aceasta ajunge în dreptul ghiocelului, căruia ii spune și lui necazul:
-„Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă și-și bat joc de mine!”.
Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus:
-„Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine”.
Zăpada primi cu bucurie darul ghiocelului.
De atunci, ea poarta veșmântul alb ca al ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară de cum începe să se arate primăvara.
Citiți și Sângele voinicului este una din cele mai rare flori sălbatice ale Munților Carpați
Ghiocelul, floarea ce vesteşte primăvara, este originar din Europa şi Asia, răsărind din pământul înzăpezit când iarna se lasă gonită departe. Numele său ştiinţific este Galanthus şi înseamnă „flori albe ca laptele”.
