Acest cuvios a fost de neam din Cilicia. Îndrăgind viața sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon și a aflat un loc înalt pe care se găsea un altar închinat demonilor și acolo și-a făcut o mică colibă, nevoindu-se cu posturi, privegheri și rele pătimiri.
Dorind osteneali mai mari, și-a lăsat coliba, și-a făcut o chilie mică, care nu era pe măsura trupului său și a intrat într-însa, stând cu fața lipită de genunchi.
Venind odată la el fericitul Teodoret, episcopul Ciprului l-a întrebat care este pricina acestui fel de petrecere. El a răspuns: ,,Eu, fiind supus la multe păcate și temându-mă de chinurile cele înfricoșătoare, am aflat acest chip de viețuire, meșteșugind osteneli pe măsura trupului, ca să ușurez greutatea celor ce mă așteaptă.
Citiți și “Liniște zgomotoasă” – Vorbe de duh
Căci acelea sunt mai cumplite, nu numai cu mărimea, ci cu însăși lucrarea lor, fiindcă sunt fără de voie; iar ceea ce se face fără de voie este lucru foarte amarnic; căci lucrul cel de voie, deși plin de osteneli, mai puțină durere aduce, fiindcă osteneala este de voie, iar nu silnică.
Deci, dacă voi ușura cu aceste mici dureri pe cele așteptate, mare câștig voi culege de aici”.
Locuitorii ziceau că multe minuni se făceau prin rugăciunea Sfântului și cei care trăiseră în păgânătate, s-au lepădat de înșelăciunea lor și au primit strălucirea dumnezeieștii lumini.
Folosindu-se de ei, cuviosul a surpat altarul demonilor și a ridicat o sfântă și măreață biserică și astfel nevoindu-se sihăstrește, s-a mutat la Domnul.
