Consorţiul Universitar „Academica Plus” este format din 10 universităţi din România. Este vorba despre Universitatea din Piteşti, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Valahia” din Târgovişte, Universitatea din Oradea, Universitatea din Petroşani, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
MESAJUL CONSORTIULUI UNIVERSITAR ACADEMICA PLUS PRIVIND SITUATIA DIN UCRAINA
„Acum, când pacea şi democraţia sunt profund afectate de războiul în desfăşurare în Ucraina, noi, universităţile partenere ale Consorţiului Universitar ACADEMICA PLUS, ne declarăm susţinerea pentru încetarea imediata a ostilităţilor precum şi îngrijorarea pentru soarta tuturor celor afectaţi.
Suntem gata pentru a contribui la eforturile de întrajutorare a celor năpăstuiţi de acest război ce nu trebuia să se întâmple în plin secol XXI.
Ne-am pus la dispoziţia guvernului român cu toate resursele umane şi logistice cu care putem contribui.
Sperăm că toată această groaznică perturbare a normalităţii vieţii poporului ucrainean se va termina curând.”
[…] Citiți și Consorțiul Universitar din care face parte și UPG Ploieşti este solidar cu Ucraina […]
[…] Citiți și Consorțiul Universitar din care face parte și UPG Ploieşti este solidar cu Ucraina […]
[…] Citiți și Consorțiul Universitar din care face parte și UPG Ploieşti este solidar cu Ucraina […]