Zeci de mii de arbuşti vor fi plantaţi pe fosta groapă de gunoi a municipiului Ploieşti, zona urmând să treacă astfel printr-un proces de regenerare, anunţă, vineri, Primăria Ploieşti.

Conform sursei citate, municipalitatea derulează, din toamna anului trecut, o amplă campanie de împădurire a fostei rampe de gunoi a oraşului, în cadrul unui parteneriat încheiat cu reprezentanţii Asociaţiei Dezvoltarea Europeană a Comunităţii Locale (DECL) şi Asociaţiei EcoAssist.

Astfel, anul trecut au fost plantaţi 17.000 de puieţi în zona respectivă, iar începând de vineri, pe terenul pe care a funcţionat rampa de deşeuri a Ploieştiului vor fi plantaţi încă 30.000 de arbuşti, pe aproximativ 6,5 hectare, suprafaţa respectivă urmând să treacă printr-un proces de regenerare, menţionează sursa citată.

Voluntari în cadrul acestei campanii de primăvară vor fi studenţi ai facultăţilor de profil silvic şi elevi ai Liceului Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploieşti.

Citiți și Verde Food, impact considerabil pe piața locală de legume și fructe, în 2021

În total, 31 de hectare de teren vor fi împădurite, în această zonă, prin acţiuni de voluntariat susţinute de cele două asociaţii de profil cu care administraţia publică ploieşteană derulează parteneriatul menţionat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.