Azi, 15 aprilie 2022, în acordurile fanfarei a fost inaugurat în curtea Conacului Callimachi-Văcărescu bustul din bronz al Poetului Ienăchiță Văcărescu, fost logofăt al Țării Românești.
Evenimentul de azi, continuă seria manifestărilor dedicate Centenarului, fiind realizat la inițiativa Consiliului Local Mănești, a Asociației Tinerilor Talentați Mănești și a Societății Cultural Istorice Mihai Viteazul Ploiești. Domnul prof. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române și Președintele juriului a apreciat pozitiv inițiativa comunei Mănești de a organiza această manifestare și a susținut denumirea actualului cămin cultural în Centrul Cultural „Ienăchiță Văcărescu”.
Cu această ocazie a fost lansat Festivalul de Poezie „Ienăchiță Văcărescu” dedicat elevilor de gimnaziu la care și-au dat concursul Școala Gimnazială „Gheorghe Diboș” Mănești, Școala Gimnazială „Sf. Vasile” Ploiești, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” Mizil și Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Ploiești. Au fost prezentate douăsprezece poezii, dintre care patru poezii au primit premii, iar celorlalți concurenti le-au fost acordate diplome de participare. Premiile au fost acordate de Asociația Tinerilor Talentați Mănești, SMV Ploiești, Consiliul Local Mănești și Consiliul Local Mizil.
La eveniment au participat: Prof. Dr. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române; Laura Moagher, senator; Andrei Turcanu, Rareș Enescu și Beatrice Găjman, consilieri județeni; Emil Drăgănescu, subprefect; Nicușor Onea, președintele Asociației Tinerilor Talentați Mănești; Mircea Cosma, președintele Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” Ploiești; Constantin Stere, directorul Direcției Județene de Cultură Prahova; consilieri locali, elevi și un numeros public.
Domnul Constantin Nițoi, primarul comunei Mănești a înmânat diplome de excelență participanților.