La 20 iulie 1927 s-a stins după o lungă şi grea suferinţă regele Ferdinand. Au trecut 95 de ani. Lăsa în urma lui o Românie la maxima ei înflorire cunoscută în istorie. A fost regele Marii Uniri din 1918. A fos regele reformei agrare şi al Constituţiei din 1923. A fost un mare rege.
La începutul anului 1927, care avea să fie şi ultimul al vieţii regelui, boala fatală intră în faza terminală. Suferea de un cancer de intestin. Nu e deloc liniştit deşi lăsa în urmă o ţară mare şi unificată. Aproape 17 milioane de romani trăind pentru prima dată în acelaşi stat. Renunţarea la tron a fiului său iubit, Carol, a creat incertitudini majore. Mihai e minor. Regenţa nu este decît o soluţie efemeră cu atît mai mult cu cît membrii ei au o experienţă politică precară.
Boala lui Ferdinand agravîndu-se, speranţele de vindecare nule, regele ţine să lase ţara condusă de cel mai experimentat politician, vechiul său colaborator, Ionel Brătianu. La 4 iunie îl invită pe generalul Averescu la palat şi îi cere să se retragă. Lumea înţelege că regele, în ciuda dezminţirilor oficiale, nu mai are nici o speranţă să supravieţuiasca, şi- ca om al datoriei, monarh constituţional – ţine să lase lucrurile în regulă.
La sfîrşitul lunii iunie sunt organizate alegeri. Liberalii le cîştigă detaşat. Se formează un guvern prezidat de Ionel Brătianu. Dar Partidul National Ţărănesc atrage atenţia prin influenta sa în creştere. Se formase cu un an in urmă, 1926, prin unificarea Partidului Naţional din Transilvania, condus de Iuliu Maniu, cu Partidul Ţărănesc din Vechiul regat, condus de învăţătorul Ion Mihalache. El nu a reuşit să se impună în alegerile din iunie, dar este deja cel mai important partid de opoziţie. Ionel Brătianu este la apogeul puterii sale. Are in spate un mare partid, cu experienţă de guvernare. Dacă tatăl său a fost cel mai aproapiat sfetnic al lui Carol Întîi, Ionel Brătianu a continuat tradiţia fidelităţii faţă de tron. Pentru cei doi Brătieni, monarhia a fost instituţia în jurul careia s-a contruit statul roman modern şi amîndoi au înţeles să o slujească cu devotament.
Suferinţele inimaginabile ale regelui Ferdinand continuă. Cei din jurul lui ii admiră curajul şi stoicisimul cu care indură totul. Nu se plînge de nimic niciodata. La 20 iulie 1927 preaiubitul şi bunul rege Ferdinand se stinge. Avea numai la 62 de ani. Fusese nepot, nu fiu, al marelui rege Carol. Venise în România in 1886 ca tînăr ofiţer, sortit tronului României.
Ferdinand a fost educat de unchiul său Carol să domnească. A fost o şcoală aspră, cu un mentor sever, dedicat total simţului datoriei. Ferdinand a fost un om timid, singuratec, adesea umbrit de spectaculoasa, inteligenta şi hotărîta sa soţie, regina Maria. Ar fi preferat să fie un simplu civil, să îngrijească colecţii de plante. Era un rafinat botanist. Ar fi vrut să îşi trăiască viaţa călătorind prin păduri şi rezervaţii naturale. Era un fervent cititor, un om foarte cult, poliglot…Extrem de modest, încerca să treacă neobservat. Era un chin pentru el să se adrese unei adunări, sau să ţină un discurs mulţimii. Avea o bibliotecă impresionantă unde îi plăcea să îşi petreacă timpul răsfoind albume, ierbare, cărţi de călătorie. Era un savant, un erudit. Îşi ascundea ştiinţa, detesta să apară superior sau să îşi afirme rangul regal în faţa cuiva. Politica şi inerentele ei conflicte îi displăceau profund.
A domnit 13 ani în condiţii extraordinar de grele. Şi ce mari lucruri a înfăptuit ! A urcat pe tron în împrejurări extaordinar de grele în septembrie 1914 la cîteva săptămîni după ce incepuse războiul. A fost un conflict armat devastator, cu milioane de combatanţi, un carnagiu. La sfirşitul anului 1916, la cîteva luni după ce România a intrat în război de partea Antantei, a urmat contraofensiva Triplei Alianţe şi dramaticul refugiu în nordul Moldovei, cu ţara ocupată de armate straine. Abnegaţia regelui, tăria sa de caracter, au făcut ca ţara să nu se prăbuşească. Jertfa soldatului român a fost efectul atitudinii sale ferme, a exemplului dat de rege. Ferdinand se face foarte iubit de soldat, de ţăranul român, este respectat.
Să nu uitam că era german. S-a manifestat ca un patriot român în toţi anii de domnie, in toate atitudinile sale publice. A fost ca şi Carol Întîi un mare rege. Românii au înfăptuit unirea cu Basarabia, Moldova, Transilvania şi Bucovina, sub sceptrul regelui Ferdinand. Pentru simţul datoriei, a fost numit “Ferdinand cel loial şi “Ferdinand Întregitorul”. Moartea sa a îndoliat o ţară. Lumea l-a plîns. S-a stins intr-o noapte de vară, la 20 iulie, la Sinaia în castelul Pelişor pe care il alesese ca reşedinţă după căsătoria cu Maria de Saxa Coburg Gotha. Era aproape ora două. L-au vegheat regina Maria şi copii lor : Maria, Elisabeta, prinţul Nicolae, principesa Ileana. La un moment dat a părut să îşi revină. A spus “ Sunt obosit“ … Au fost ultimele sale cuvinte.
Funeraliile au avut dimensiuni impresionante. A fost un rege iubit. Pe tot drumul de la Sinaia la Bucureşti şi apoi spre Curtea de Arges, gările, drumurile au fost pline de lume în doliu. Puţini şi-au dat seama pînă în acea zi cît de iubit a fost acest rege, modest, discret, care nu a făcut niciodată caz de regalitatea lui. Şi prin asta cu atît mai respectat. A fost o despărţire extrem de grea poate şi pentru că se sfirşea o epocă. Una de mari încercări, dar glorioasă. Sub sceptrul regelui Ferdinand, poporul român a obţinut cele mai mari izbînzi. Avea de ce să îl venereze şi plîngă.
Pretutindeni au fluturat steaguri tricolore în bernă, Au bătut clopotele tuturor bisericilor din Romănia. Comunicatul oficial al Guvernului, printre altele, spunea : “
Primul rege al României Mari a murit în urma unei boli grave din cauza căreia s-a terminat brusc cea mai glorioasa domnie din istoria ţării, o domnie care a făcut realitate din visul secular al poporului nostru… Poporul nostru nu va uita niciodata că nu a existat sacrificiu pe care regele Ferdinand să nu îl fi făcut pentru supremul bine al ţării.”
Întregitorul Ferdinand odihneşte la Curtea de Argeş, ca şi înaintaşul său marele rege Carol l.
Citiți și Ziua tristă a trecerii în neființă a Mariei, Regina României