Proiecția de gală va avea loc sâmbătă, 15 octombrie 2022, de la ora 19.00, la Cinema City din AFI Ploiești, în prezența actorilor principali Denis Ștefan și Aurelian Man, originari din Ploiești, și a regizorului, Mihaela Mihai. La gală vor participa autorități locale, precum și o serie de invitați speciali, inclusiv din străinătate.

Din distribuția filmului fac parte actori apreciați, atât în țară cât și în străinătate, alături de celebra actriță Maia Morgenstern.

Orașul Ploiești este ctitorit de voievodul Mihai Viteazul, rol pe care Denis Stefan îl interpretează în noul film. Este povestea voievodului care, la acea vreme, a cutremurat gândurile și acțiunile Europei, cucerind încrederea conducătorilor țărilor europene ale epocii sale, înainte să împlinească vârsta de 40 de ani. Un vizionar care a dus la crearea României de astăzi și al cărui destin a rămas pentru totdeauna în istorie.

Filmul are audiență generală și se bazează pe documente și declarații, în premieră, ale prof. pr. dr. Vasile Oltean, teologul care a descoperit un manuscris rar despre Mihai Viteazul și obiecte aparținând domnitorului.

Biletele sunt disponibile aici: 

După vizionarea filmului publicul va putea participa la o sesiune Q&A cu echipa filmului, urmată de o sesiune foto.

Parteneri oficiali:

Primăria Municipiului Ploiești

Societatea cultural istorica „Mihai Viteazul”

Rezervă un loc chiar astăzi pentru o întâlnire specială cu actorii prezenți și pentru a afla lucruri neștiute despre ctitorul orașului Ploiești, Mihai Viteazul!

Citiți și Toyota Yaris Cross Hybrid un Crossover demn de escaladat munții, dar și prietenos cu șoseaua | Galerie Foto

Ne vom bucura și de prezența altor invitați speciali, inclusiv din strainătate!

Vă așteptăm la film!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.