Multe persoane consideră că diamantul este cea mai scumpă piatră prețioasă, însă există multe alte minerale rare, al căror preț este mult mai mare.
Pietrele prețioase sunt compuse dintr-o varietate de minerale, roci și materiale organice. Până în prezent există peste 300 de pietre prețioase descoperite, dintre care unele sunt semnificativ mai rare și mai valoroase decât chiar diamantul iconic.
Aceste pietre prețioase extrem de rare sunt foarte căutate de muzee și colecționari, toate bineînțeles având și prețuri pe măsura rarității și a valorii lor.
Iată câteva dintre cele mai scumpe și mai rare pietre prețioase din lume:
1. Taaffeite
Este una dintre cele mai rare pietre prețioase din lume, luându-i numele descoperitorului Edward Charles Richard Taaffe, care, în 1945, a descoperit-o accidental. Nuanțele Taaffeite pot varia de la culoarea lavandei până la roz pal, actualmente, mineralul original găsindu-se în doar câteva mici depozite din sudul Tanzaniei și Sri Lanka. Copiile de calitate ale acestei pietre prețioase costă în mod tradițional între 2000 și 5000 dolari per carat.
2. Smaradul
Această piatră prețioasă poate fi de culoare verde închis sau deschis. De câțiva ani, Columbia deține titlul de principal producător al acestor minerale. Cu toate că există multe mine active de smarald, prețul este foarte mare datorită popularității de care se bucură. Pietrele curate sunt astăzi extrem de rare, iar cele de o calitate foarte bună pot ajunge la un preț de 8000 dolari per carat.
3. Grandidierit
Este un mineral foarte rar, descoperit inițial în sudul Madagascarului în 1902. Mineralul a fost numit astfel în cinstea exploratorului francez Alfred Grandidier (1836–1912) care a studiat istoria naturală a Madagascarului. În funcție de unghiul de vizualizare, piatra poate afișa trei culori diferite: albastru-verde închis, incolor (uneori galben foarte deschis) sau verde închis. Există în lume aproximativ 25 de astfel de pietre prețioase, ceea ce duce la un preț de 30000 de dolari per carat.
4. Diamantul
Este una dintre cele mai populare pietre prețioase și chiar cele mai dorite în același timp, în fiecare an, numărul cererii fiind în continuă creștere. Poate fi găsit pe toate continentele (mai puțin Antarctica). În prezent, diamantul tăiat perfect, are o valoare medie de 15000 de dolari per carat.
Citiți și Viţa ȋngerilor, o plantă folositoare pentru oameni și animale
[…] Citiți și Cele mai scumpe și mai rare pietre prețioase din lume […]
[…] Citiți și Cele mai scumpe și mai rare pietre prețioase din lume […]