FII EROU, FĂ UN CADOU!
În această iarnă, invităm toți eroii să facă cel mai frumos cadou: să doneze sânge pentru pacienții ce necesită transfuzii sanguine! În acest sens, echipa „Donează sânge, fii erou!” organizează o campanie națională de donare de sânge la Centrele de Transfuzie Sanguină din țară. Vă așteaptăm între 5 și 9 decembrie la Centrul de Transfuzie Sanguină Prahova, str. Soseaua Vestului, nr. 24, de luni până vineri, între orele 8 și 14
Avem multe surprize pentru donatori!
Pentru a facilita procesul de donare, vă recomandăm să vă programați prin aplicațiile BlooDoChallenge sau Donorium.
Principalele criterii pe care trebuie să le îndepliniți pentru a putea dona sânge:
-vârsta: 18-60 ani;
-greutate: femei – peste 50 kg; bărbați – peste 55 kg;
-să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli infecțioase, etc.);
-să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
-să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile;
-să nu urmați vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate);
-să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni;
-să nu fiți în perioada menstruală (sau cu 5 zile înainte sau după);
-să nu consumați alcool și alimente bogate în grăsimi cu 48h înaintea donării.
Puteți afla mai multe informații despre donarea de sânge de pe site-ul nostru, www.doneazasangefiierou.ro.
Citiți și Activități inedite ale copiilor din Măgurele dedicate Zilei Naționale | Galerie Foto
Donează sânge, fii erou! este un proiect al Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și parte a programului Standing Committee On Public Health (SCOPH) din cadrul International Federation of Medical Students’ Associations. Proiectul este susținut de către Institutul Național de Transfuzie Sanguină ”Prof. Dr. C. T. Nicolau” și de către Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.
Ne vedem la Centrul de Transfuzie!
Echipa Donează sânge, fii erou! -Ploiești, în parteneriat cu elevii școlii Posliceală Sanitară “Regina Maria de România”
Proiectul este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow!
Start ONG este un program lansat de Kaufand România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice și grupurilor informale.
[…] Citiți și Campania națională ”Fii erou, fă un cadou!” – Ploiești, 5-9 decembrie 2022 […]
[…] Citiți și Campania națională ”Fii erou, fă un cadou!” – Ploiești, 5-9 decembrie 2022 […]