Turnurile evangheliștilor Marcu și Luca ale bazilicii Sagrada Familia din Barcelona au fost finalizate și pentru prima oară, vineri, au fost iluminate în cadrul Concertului tradițional de Crăciun. Imaginile spectaculoase cu cele două opere de artă au uimit întreg mapamondul.
Sagrada Familia este un monument unic în lume datorită stilului, dar și dimensiunilor sale impresionante.
Lucrările de construcție are celebrei bazilici au început în urmă cu 140 de ani, mai exact în 1882 și se pare că se apropie de final, iar rezultatele sunt fantastice.
Pe data de 8 decembrie a fost inaugurat turnul Fecioarei, iar vineri, 16 decembrie, în cadrul Concertului tradițional de Crăciun, a fost marcată finalizarea lucrărilor de construcție a turnurilor evangheliștilor Marcu și Luca, care pentru prima dată în istorie au fost iluminate.
„Sagrada Família își concentrează acum eforturile pe finisarea nucleului turnurilor centrale. Ne așteptăm să terminam turnurile lui Matei și Ioan până la sfârșitul anului 2023, astfel încât să putem inaugura întreaga grupare a Evangheliștilor”, a declarat Esteve Camps, președintele executiv al echipei care realizează lucrările la Sagrada Familia.
Cele patru turnuri ale evangheliștilor Luca, Matei, Marcu și Ioan, au o înălțime 135 de metri și înconjoară turnul lui Iisus Hristos care v-a avea 172 de metrii și va fi finalizat în 2026.
Potrivit planurilor lui Gaudí, pentru a identifica ce evanghelist reprezintă fiecare turn, acestea sunt acoperite cu figura corespunzătoare a tetramorfului, cu cartea și aripile, informează Basilica de la Sagrada Familia.
În iconografia, arta și arhitectura creștină, evangheliștii au fost reprezentați de secole de aceste figuri.
Ca și înălțime turnurile evangheliștilor se situează pe locul trei după turnul Fecioarei, care are o înălțime de 138 de metrii și este al doilea ca mărime.
Cel mai înalt turn al bazilicii Sagrada Familia va fi turnul lui Iisus Hristos, care va avea o înălțime de 172 de metrii și care va fi finalizat în anul 2022.
Reprezentanții Basilicii de la Sagrada Familia anunță că turnurile evangheliștilor vor fi iluminate în fiecare seară, în perioada 17 decembrie și 8 ianuarie, între orele 18:00 și 22:00. Iar în perioada Crăciunului vor fi luminate și grupurile de sculptură ale Nașterii Domnului, Adorarea ciobanilor și Adorația Magilor de pe fațada Nașterii Domnului.
Citiți și Cei 12 finaliști ai selecției naționale pentru Eurovision România 2023