Dumitru Dragomir (76 de ani), fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a dezvăluit că a purtat negocieri cu conducerea Petrolului pentru a se alătura ca investitor, dar a renunțat la idee.
Problemele financiare prin care trece clubul ploieștean la facut pe „Nea Mitica” sa renunte să investească la Petrolul!
Tehnicianul Nae Constantin, se teme că ar putea fi luate măsuri drastice, inclusiv vânzarea unor jucători, pentru a redresa situația financiară a clubului lucru deloc benefic pentru lotul Petrolului si implicit pentru performanta!
„Am luat o hotărâre în familie. Din punct de vedere financiar, nu era o problemă. Din punct de vedere emoțional și al vârstei, nu mai era bine. Dar le recomand tuturor sa se implice la Petrolul a declarat Mitica Dragomir „!
Clubul ploiestean prin voceea lui Claudiu Tudor a subliniat că fostul președinte al LPF nu a vorbit cu șefii clubului, dar anunță că ploieștenii „sunt deschiși la negocieri”.
Deasemenea președintele actual al clubului a declarat in numele clubului – ” mulțumim frumos domnului Dragomir pentru cuvintele frumoase la adresa Petrolului ! Am discutat cu membrii fondatori și nimeni nu știe absolut nimic despre ce a vorbit domnul Dragomir. Dânsul nu a vorbit cu nimeni de la noi din club. Atât el, cât și vreun posibil partener de afaceri de al dansului nu au avut nicio discuție cu cineva de la Petrolul.
Fostul internațional Adrian Ilie a dezvăluit deasemenea si el că nu este interesat de cumpărarea clubului prahovean!
Nimic nou sub soare , doar deșartaciune pentru Lupii Galbeni… ne rămâne speranța ca cineva cu suflet pentru fotbal va dori sa se implice si la Petrolul!