Anul 2023 vine cu noi propuneri din partea stiliștilor, în ceea ce privește părul. Dacă te gândești să faci o schimbare de look care să îți aducă un plus de volum, poți alege tonuri de balayage care să ți se potrivească. Iată câteva culori de păr care vor fi în tendințe în 2023! Cum poți să le porți, în funcție de culoarea naturală, scrie ego.ro
Balayage-ul rămâne în tendințe și în 2023
Fiecare an se remarcă prin noi tendințe, atât în materie de haine, cât și în ceea ce privește părul și machiajul. Dacă unele trenduri dispar rapid, altele se păstrează sezon după sezon și cuceresc milioane de femei. Unul dintre cele mai bune exemple este balayage-ul, care a devenit un trend în urmă cu câțiva ani și care continuă să se numere printre preferințele hair-styliștilor și în 2023.
Această tehnică de vopsire a părului are numeroase avantaje, motiv pentru care este atât de populară. În primul rând, întreținerea se face foarte ușor, pentru că nu se vede când cresc rădăcinile. Dacă balayage-ul este făcut pe culoarea naturală a părului, pot trece chiar și câteva luni până când va fi nevoie să te vopsești din nou.
În plus, această tehnică de a vopsi părul îi oferă un plus de volum și eleganță. Părul vopsit în acest fel poate fi aranjat oricum, pentru că va arăta bine indiferent că este desfăcut, prins în coadă sau făcut coc.
Culori de păr care vor fi în tendințe în 2023
Cel mai natural balayage pornește de la nuanța părului, iar hair-stylistul va aplica tonuri puțin mai deschise pe lungime, pentru a obține efectul dorit. În ceea ce privește culorile care se vor purta în 2023, sunt câteva alegeri cu care nu ai cum să dai greș în anul care vine.