Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada ianuarie-noiembrie 2022, au însumat 10.492.000 persoane, în creştere cu 20,6% faţă de perioada similară din 2021, din care 86,1% au fost turişti români, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
”Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada 01.01.-30.11.2022, au însumat 10.492.000 persoane, în creştere cu 20,6% faţă de perioada 01.01.-30.11.2021. Din numărul total de sosiri, în perioada 01.01.-30.11.2022, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,1%, în timp ce sosirile turiştilor străini au înregistrat un procent de 13,9%. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 01.01.-30.11.2022 au însumat 22.756.700, în creştere cu 16,4% faţă de cele din perioada 01.01.-30.11.2021. Din numărul total de înnoptări, în perioada 01.01.-30.11.2022, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 13,9%”, arată datele INS.
Durata medie a şederii în perioada 01.01.-30.11.2022, a fost de 2,2 zile la turiştii români, cât şi la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada 01.01.-30.11.2022 a fost de 30,4% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 3,3 puncte procentuale faţă de perioada 01.01.-30.11.2021.
Pe judeţe, în perioada 01.01.-30.11.2022, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1.348.200 persoane), Constanţa (1.236.100 persoane) şi Braşov (1.084.700 persoane) iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (4.070.400), Municipiul Bucureşti (2.665.000) şi Braşov (2.015.900).
Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în perioada 01.01.-30.11.2022 au provenit din: Germania (163.100 persoane), Israel (132.000 persoane) şi Italia (109.700 persoane).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 01.01.-30.11.2022 de 11.659.900 persoane, în creştere cu 86,8% faţă de perioada 01.01.-30.11.2021.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 01.01.-30.11.2022 de 16.059.900 persoane, în creştere cu 48,4% comparativ cu perioada 01.01.-30.11.2021.