Data de 13 ianuarie marchează Ziua Îndeplinirii Visurilor.

Această sărbătoare ne încurajează să ne urmărim visurile, și cu ele de mână trebuie să ne continuăm drumul pentru a vedea lumina de la capătul tunelului.

Ce ne-am face fără vise? Toți avem vise diferite care ne fac viața mai ușoară…toți visăm să facem ceea ce ne-am dorit mereu să facem, să avem o familie etc. Fără vise viața nu ar fi la fel.

„Posibilitatea de a realiza un vis face viața interesantă.” ,spunea Paulo Coelho. Prin urmare, visele sunt extrem de importante în viața fiecăruia dintre noi.

Visele fac parte din viața noastră în fiecare clipă. Putem spune că ele reprezintă motorul nostru și dorința de a trăi.

Noi, cu toții avem ceva care ne place și care ne dă energie doar când ne imaginăm făcând acel lucru. Însă, din păcate, apar și impedimente. Dar de cele mai multe ori, apare acea voce interioara care îți curmează visul, îți ia toată energia și, efectiv, fie că vrei sau nu, te pune la colț. Îți spune că nu poți, că nu esti capabil, că nu ai timp, resurse, îți dă toate argumentele necesare ca să te oprească din drum.

Teama că nu-ți vei atinge obiectivele e singurul lucru care te împiedică să ai viața pe care ai visat-o

În viața ni se pot întâmpla multe lucruri, dar indiferent de situație trebuie să ne protejăm visele, pentru că ele mențin vie speranța.  Pentru că visele sunt motorul nostru în viața, principalul ingredient care ne ajută să ne atingem obiectivele. Ce am fi fără vise? Niște oameni singuratici care ar merge prin lume fără niciun rost.

„Dacă nu poți zbura atunci aleargă. Dacă nu poți alerga, mergi. Dacă nu poți merge, atunci târăște-te. Dar orice ar fi, trebuie să mergi înainte.”, spune Martin Luther King, într-unul din citatele sale motivaționale. Cu visele de mână trebuie să ne continuăm drumul pentru a vedea lumina de la capătul tunelului.

Este foarte bine să îți iei timp si spatiu, să te gândești la visul tău. Începe și scrie care sunt lucrurile care îți stau în cale și analizează-le pe fiecare pe rând, ca să vezi dacă ele chiar sunt reale și merită să le lași să te împiedice sa iți îndeplinești un vis, o plăcere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.