Ion Luca Caragiale a venit pe lume la 30 ianuarie 1852, în localitatea Haimanale, din județul Dâmbovița, iar astăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea sa.
A fost elev al Gimnaziului ”Petru și Pavel” din Ploiești, iar studiile liceale au fost finalizate la București. Ulterior, a absolvit cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din București, la Clasa de mimică și declamație a lui Costache Caragiali, unchiul său (1868-1870).
A fost unul dintre scriitorii care au frecventat, în perioada 1877-1878, ședințele societății culturale ”Junimea”, creațiile sale dramaturgice fiind publicate în revista ”Convorbiri literare”, potrivit Dicționarului scriitorilor români, apărut la editura Fundației Culturale Române, 1995.
A lucrat de-a lungul anilor în multe instituții. A fost copist la Tribunalul de Prahova, sufleur la Iași, în trupa lui Mihail Pascaly, sufleur și copist la Teatrul Național din București.
Caragiale a fost gazetar, sufleur, revizor şcolar, copist, profesor, corector, registrator, director general al Teatrelor, patron de berării falimentare, iar lista poate continua.
Debutul literar a avut loc la vârsta de 21 de ani, iar colaborarea la revistele „Claponul“ şi „Calendarul claponului“ au reprezentat o pregătire pentru activitatea de scriitor satiric şi dramaturg.
A făcut parte, timp de patru ani, din redacţia ziarului „Timpul“, alături de Mihai Eminescu şi Ioan Slavici.
În perioada 1878-1890, a scris cele mai importante creaţii dramatice ale sale. Caragiale s-a remarcat prin felul în care a subliniat nuanţele realităţilor, ale limbajului şi ale comportamentului românilor.
În primăvara anului 1905 Ion Luca Caragiale s-a stabilit la Berlin, împreună cu familia, în urma decepțiilor din plan social și cultural, care au culminat cu scandalosul proces al plagiatului (1901-1902) inventat de scriitorul obscur Caion (Constantin Al. Ionescu-Caion), referitor la piesa ”Năpasta”.
În noaptea de 8 spre 9 iunie, Caragiale s-a stins din viaţă, la vârsta de 60 de ani la Berlin, în locuința din Schoneberg.
Ioan Slavici a scris atunci necrologul “Un om mare”.
La 27 iunie 1912, rămășițele pământești au fost depuse în cavoul capelei din cimitirul Erster Schoneberger Friedhof în prezența familiei și a prietenilor Barbu Ștefănescu Delavrancea și Alexandru Vlahuță.
La 1 septembrie 1912, Ministerul de Interne din România a deschis un credit de 22.000 lei pentru aducerea trupului lui Caragiale în țară și pentru înmormântare.
La 18 noiembrie același an, sicriul cu rămășițele mortuare a fost adus în țară și depus la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
Patru zile mai târziu, la 22 noiembrie, a fost reînhumat la Cimitirul Bellu din București, în apropiere de mormintele poeților Mihai Eminescu și George Coșbuc.
A fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române la 28 octombrie 1948.
