De multe ori, unii dintre noi suntem supăraţi şi ofensaţi, fiindcă oamenii pe care i-am iubit şi respectat, ne-au trădat, minţit sau pur şi simplu s-au folosit de bunătatea, înţelegerea şi empatia noastră.
Unii tind cu tot dinadinsul să se răzbune. Îşi canalizează toată energia pe scenarii în care cel care a provocat durere să sufere mai mult, să simt mai profund. Alţii doresc să demonstreze cât de fericiţi sunt, făcând totul pentru alţii, mai puţin pentru ei.
Mai sunt şi dintre cei care după o despărţire, după ce sunt dezamăgiţi.
Foarte rapid se implică într-o altă relaţie. Neconştientizând, de fapt, că au recurs la un mecanism de apărare. Inconştient se implică într-o altă relaţie, doar pentru a evita durerea şi pentru a sări peste momentul în care vor simţi singurătatea. Alţii se învinovăţesc şi cred că nu sunt destui de buni pentru a fi iubiţi, apreciaţi şi respectaţi.
Dar puţini se întreabă de ce ceilalţi se comportă cu ei într-un anumit fel şi nu aşa cum şi-ar dori. Dacă eşti omul care nu este mulţumit de atitudinea pe care o au ceilalţi faţă de tine, atunci, te rog să-mi răspuzi la câteva întrebări.
Spune-mi, te rog, când tu nu eşti bine cu tine, cum ar putea ceilalţi să admire şi să aprecieze ceea ce oferi?
Cum ceilalţi să te ajute, să-ţi ofere sprijin, când tu nu permiţi şi mereu susţii că te descurci fără susţinerea cuiva?
Cum ceilalţi să te iubească, dacă ţie nu-ţi place de reflecţia pe care o vezi în oglindă?
Spune-mi, cum să fii respectată, dacă nu te respecţi, dacă nu pui limite, dacă nu-ţi aperi graniţele şi părerile?
Cum ceilalţi să creadă în tine, când ai stima de sine scăzută şi nu crezi în propriile puteri şi capacităţi?
Cum ceilaţi să te ţină în braţe, când tu nici pentru o minută nu-ţi oferi răgaz şi nu recunoşti atunci când eşti slabă şi neputincioasă?
Care este soluţia? Cum să procedezi astfel ca oamenii din jur să aibă o atitudine respectuoasă faţă de tine? Simplu
Poartă-te cu tine aşa cum ai dori să se comporte alţii cu tine.