Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat, bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.

Executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public iar actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnătura acestuia, precum și numărul de înregistrare și data, este act de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege.

Atribuții:

a) punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii;

b) notificarea actelor judiciare și extrajudiciare;

c) comunicarea actelor de procedură;

d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe;

e) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanța judecătorească;

f) constatarea unor stări de fapt în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă;

g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă;

h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, după caz;

i) orice alte acte sau operațiuni date de lege în competența lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.