Florin Cristian Pârvu, lupul care sa  bucurat că a ajuns acasa, pe  “Ilie Oana” , ne mărturisește că venirea la Petrolul este provocarea carierei sale! “Mă consider acasă, și când spun asta, o spun cu „A” mare. Mi-am dorit foarte mult să mă întorc la Petrolul, pentru că am mai fostul jucător al Petrolului și actualul antrenor al echipei noastre” – a declarat Florin Pârvu!

Ca fotbalist, a evoluat la Petrolul Ploiești, Dinamo, FC Brașov, U Craiova, AEL Limassol, CS Otopeni, Chimia Brazi și la CS Turnu Severin.

Are și două apariții pentru echipa națională de fotbal a României în perioada 2000-2002

Ca antrenor, Florin Pârvu le-a condus, din postura de „principal”, pe Chimia Brazi şi Conpet Ploieşti, fiind şi secund la Petrolul, în mandatul din 2014 al lui Răzvan Lucescu, iar mai apoi la Rapid Bucureşti. Din 2016 a activat în China, la Henan, acolo unde a fost, pe rând, tehnicianul formaţiilor U19, U21 şi, ultima dată, al echipei a doua a clubului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.