La data de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Blejoi au reținut pentru 24 de ore doi bărbați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, în noaptea de 22 spre 23 ianuarie a.c., persoanele bănuite ar fi sustras mai multe baxuri de polistiren din semiremorca unui autotren, ce se afla parcat pe un teren din comuna Bucov.

În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei ca fiind doi bărbați cu vârstele de 33, respectiv 34 de ani, din comuna Bucov.

Totodată, tot ieri, polițiștii au efectuat două percheziții la domiciliile celor doi bărbați, fiind descoperite și ridicatemijloace materiale de probă.

În urma probatoriului administrat față de cei doi a fost luată măsura reținerii, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat.

Bărbat de 53 de ani reținut de polițiști pentru două fapte de distrugere

La data de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.3 de poliție Ploiești au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.

În fapt, la data de 24 ianuarie a.c., persoana banuită ar fi spart geamurile de la ferestrele unui imobil situat pe strada Aleea Mureș, ulterior ar fi distrus și geamurile unui autoturism parcat pe strada Mărășești.

În urma investigațiilor efectuate polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 53 de ani din municipiul Ploiești.

În baza probatoriului administrat față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere în formă continuată.

Atenție la regimul armelor și munițiilor

La data de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și desfășurat o acțiune pe linia verificării deținătorilor legali de arme și muniții în mai multe zone din județ.

Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Câmpina și în comunele Bănești, Urleta și Valea Călugărescă.

În acest context, cu ocazia controlului efectuat la domiciliul unei femei în vârstă de 73 de ani, din comuna Valea Călugărească, s-a constatat faptul că aceasta nu a predat în termen de 30 de zile de la data anulării dreptului de deținere arme și muniții o armă neletală, pe care a deținut-o fără drept, la domiciliul său.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. 

Infracțiuni la regimul rutier

În dimineața zilei de ieri, 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza de competență, au observat un autoturism care era parcat pe linia transversală care separă cele două benzi de circulație de pe Bulevardul Republicii, din municipiu.

În imediata apropiere a autoturismului a fost identificat șoferul acestuia, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Ploiești.

Întrucât bărbatul în cauză emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

În jurul orei 12.00, la sediul Poliției municipiului Ploiești, s-a prezentat un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Șirna, care a declarat faptul că in cursul dimineții a fost implicat într-un eveniment rutier pe strada Mihai Bravu din municipiu.

Din verificări, s-a stabilit faptul că, bărbatul, în timp ce efectuau manevra de mers înapoi, ar fi acroșat un autoturism care se afla staționat.

Conform procedurii, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Noaptea trecută, în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărescă, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza comunei, au oprit, pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, din municipiul Ploiești.

Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.