La data de 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică în baza unor date și informații deținute, au depistat pe raza comunei Jugureni, trei persoane care transportau material lemnos, cu ajutorul a trei autoutilitare.

În urma verificărilor efectuate în aplicația SUMAL 2.0 s-a constatat faptul că avizele de însoțire a materialului lemnos aveau statusul ”înregistrat”, situație în care materialul lemnos transportat nu are proveniență legală conform prevederilor art. 12 din H.G. 497/2020.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Ocolului Silvic Verbila unde s-a procedat la inventarierea materialului lemnos transportat, ocazie cu care s-a stabilit faptul că în cele trei autovehicule se afla un volum de 5.59 de metri cubi lemn foc, din specia tei, în valoare de aproximativ 1.100 de lei.

Astfel, materialul lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Verbila.

Față de cele trei persoane a fost luată măsura sancționăriicontravenționale cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010.

Controale la agenții economici de pe raza municipiului Ploiești

La data de 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune în municipiul Ploiești având ca obiect prevenirea și combaterea ilegalităților de natură a prejudicia bugetul general consolidat prin neconformarea operatorilor economici la prevederile legislative imperative și adoptarea unui unui comportament fiscal evazionist.

Din analiza situației operative existente la nivelul județului se constată că unii agenți economici se sustrag de la plata taxelor, impozitelor și contribuțiilor către bugetul consolidat al statului sau înregistrează restanțe mai mari de 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege pentru plata impozitelor și contribuțiilor cu stopaj la sursă prevăzute în anexa la Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate la una din societăți comerciale s-a constatat că în perioada martie 2022 prezent, contribuabilul s-ar fi sustras de la plata impozitelor și contribuțiilor cu stopaj la sursă prevăzute în Legea 241/2005, înregistrând astfel obligații fiscale datorate în valoare totală de 103.924 de lei și neachitate în termen de cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă,urmând a fi efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești în vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 23 mai a.c., în jurul orei 5.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat un autoturism care se deplasa pe Bulevardul Republicii către Șoseaua Nordului și care la vederea echipajului de poliție a virat brusc către strada Cameliei, încercând să evită întâlnirea cu acesta.

Ulterior, polițiștii au interceptat și oprit în trafic autoturismul în cauză, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, conducătorul auto conformându-se și oprind în afara părții carosabile.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat conducătorul auto fiind vorba de un bărbat în vârstă de 40 de ani din municipiul Ploiești.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.77 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Tot ieri, în jurul orei 10.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani din municipiul Iași.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că bărbatul este posesor de permis de conducere, însă figurează cu Restricții-Suspendat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.