„Bunico, cum faci față durerii?”

„Cu mâinile tale, dragă. Dacă o faci cu mintea ta în loc să ameliorezi durerea, se întărește și mai tare.”

„Cu mâinile tale bunico?”

„Da, mâinile noastre sunt antenele sufletului nostru. Dacă le mutați; tricotând, gătind, pictând, jocându-le sau scufundându-le în pământ, trimiți semne de grijă celei mai adânci părți din tine și sufletul tău se luminează pentru că îi acorzi atenție. Atunci nu vor mai fi necesare semne de durere.”

„Mâinile sunt cu adevărat atât de importante?”

„Da, fiica mea. Gândiți-vă la bebeluși: ei încep să cunoască lumea prin atingerea mâinilor lor. Dacă te uiți la mâinile bătrânilor, ei îți spun mai multe despre viața lor decât despre orice parte a corpului.

Se spune că tot ceea ce se face manual se face cu inima. Pentru că este într-adevăr așa: mâinile și inima sunt conectate.

Maseurii știu bine: atunci când ating pe cineva cu mâinile, creează o legătură profundă. Tocmai din această legătură vine vindecarea. Gândește-te la îndrăgostiți: când își ating mâinile, fac dragoste într-un mod mai sublim.”

„Mâinile mele bunico... de cât timp nu le-am folosit așa!”

„Mișcă-i, iubirea mea. Începeți să creați cu ei și totul în voi va începe să se miște. Durerea nu va trece. Și, în schimb, ceea ce faci cu ei va deveni cea mai frumoasă capodopera și nu va mai răni. Pentru că ai reușit să-i transformi esența.”