Cum ai putut să te vrei atât de mult?
Ești o femeie frumoasă,
când mergi pe stradă simți ochii lor pe tine,
și când vorbești cu cineva atragi atenția.
Eşti deştept, eşti genial, eşti nebun.
Ai un suflet frumos.
Ești sensibil, empatic, altruist.
Ești amabil și primitor.
Cum te-ai pierdut în acel tunel întunecat și sumbru?
Cum ți-ai sufocat stima de sine?
Ce te-a făcut să rătăcești în gol?
Îți mai aduci aminte de zilele fără soare? Zile libere?
Îți mai aduci aminte de zilele fără timp?
Caut un motiv.
Asta nu a venit niciodată.
Energiile chemate încercând să înțeleagă cum poți, de la o zi la alta, să devii totul pentru cineva, la nimic.
Și nu primește niciun răspuns
Doar un zid înalt pentru a crea un șanț.
Ți-ai călcat în picioare demnitatea rugându-te un cuvânt.
Ţi-ai pălmuit inteligenţa.
Ti-ai facut spatiu langa tine ca sa te simti confortabil cu minciunile.
Și ai rămas cu picioarele pe pământ.
Ai rămas confuz, te-ai îndoit chiar de tine.
Credeai că ai înnebunit
și nu ți-ai dat seama că răspunsul era chiar acolo.
Este pentru că meriți.
Pentru că eşti frumoasă.
Pentru că eşti deştept.
Și omul pe care l-ai crezut atât de mult este un „om” până la urmă nu este bărbat.
Omul pe care îl credeai puternic, inteligent, înalt, matur,
nu e așa până la urmă.
Acesta este motivul pentru care are nevoie de mai puțin, mult mai puțin.
Ştie că nu poate merita o femeie ca tine.
Ești prea mult pentru el.
Ești o femeie, o femeie adevărată.
Secretul este tot aici.
Acum știi, toastează cu mine.
Iartă-te.
Cu drag,
Maria Magdalena
