„Lupii Galbeni” se află într-o formă de excepție, deși nu au câștigat meciul cu Dinamo din etapa trecută, au legat patru meciuri la rând fără înfrângere, și în acest moment se află pe loc de play-off.

Echipa lui Dorinel Munteanu după cum știm cu toții a practicat un fotbal de calitate în multe partide din acest campionat, însă ne aduce aminte de blestemul ultimelor minute când și „Găzarii” comiteau niște erori inexplicabile în finalul meciurilor, ce anulau tot efortul depus până atunci.
Categoric, pentru Oțelul în confruntarea de la Ploiești va fii o dispută grea. Petrolul are un atac redutabil în acest sezon. Elevii lui Florin Pârvu au marcat 12 goluri în primele șapte partide disputate.
La ora actuală fără doar și poate, Petrolul reprezintă una dintre revelațiile acestui campionat, până în momentul de față, deși anul trecut era o echipă cu probleme financiare.
De remarcat antrenorul ploieștean Florin Pârvu, care în ciuda presiunii publicului ploieștean care a scandat demisia și-a văzut de treabă și a alcătuit o formație care așa cum se prezintă la ora actuală poate accesa fără probleme zona Play-off-ului din acest sezon.
Formații probabile în disputa de mâine, dintre Petrolul și Oțelul:
Florin Pârvu poate introduce următorul ”prim 11” Zima – Papp, Meijers, Țicu – Doua, Hanca, Seto, Jair, Musi – Grozav, Petrovic.
Dorinel Munteanu poate miza pe următoarea formație în deplasarea de la Ploiești:
Stoian – Adăscăliței, Yabre, Lovric, Zhelev – Cisotti, Lopez, Teles – Tănasă, Pop, Frederic.
Petrolul – Oțelul se joacă vineri, 01.09.2023, de la ora 18:30 pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești. Meciul va fi transmis pe programele Orange Sport 1, Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

„In prima zi din septembrie ne revedem pe „Ilie Oană”, pentru meciul cu nou-promovata Oțelul Galați, contând pentru etapa a opta a Superligii.
Vineri, de la ora 18.30, trebuie să luptăm împreună pentru o nouă victorie și să ne continuăm, astfel, parcursul excelent din această perioadă, echipa noastră ajungând la patru meciuri consecutive fără înfrângere.
Biletele pentru această confruntare sunt disponibile on-line, pe www.entertix.ro (aici) și la casa de bilete a stadionului, ce va fi deschisă după următorul program:
miercuri: orele 10.00 – 15.00;
joi: orele 14.00 – 19.00;
vineri: 0rele 10.00 – 18.30;
Prețurile biletelor sunt următoarele:
Peluze: 15 lei
Tribuna 2: 35 lei
Tribuna 1: 45 lei
Tribuna 0: 60 lei.
Cu toții pe stadion! Hai Petrolul!” – se arată în comunicatul clubului!
Sursă foto – FC Petrolul, FCP – Edit, Contrast Media Production














