CFR Cluj a învins luni seară, pe teren propriu, scor 1 – 0, formaţia condusă de Florin Pîrvu, Petrolul Ploieşti, după un arbitraj execrabil prestat de Istvan Kovacs!

Petrolul a cerut penalti în minutul 32, la un contact între Alexandru Musi şi portarul Sava, dar arbitrul Istvan Kovacs nu a acordat nimic, nici din camera VAR nu a fost sesizat nimic.

Deasemenea, în repriza secundă, după un fault evident al lui Ajeti asupra lui Pedro Justiniano, Istvan Kovacs nu intervine, culmea nici de această dată arbitrii din camera VAR nu l-au chemat la monitor pe central.

Ardelenii au deschis scorul în minutul 12, când Tachtsidis a executat o lovitură liberă, mingea a fost respinsă din careu şi a ajuns la Avonou, care a şutat de la 16 metri şi a înscris.

Echipele din startul partidei:

CFR CLUJ: R. Sava – Mogoș Ajeti, Kresic, Camora – Muhar, Tachtsidis, Cvek (Deac 42) – Avonou (Morgan 90) – Bîrligea (Jefte Betancor 59), Otele (Juricic 59). ANTRENOR: Andrea Mandorlini

PETROLUL: Zima – Pedro Justiniano (Diomande 76), Papp, Meijers, Ţicu – Doua, Seto (L. Dumitriu 79), Hanca (Jefferson 76), Al. Musi (Mitrov 76) – Grozav (M. Roman 46), Jair. ANTRENOR: Florin Pîrvu

Cartonaşe galbene: Otele 58, Deac 62, Muhar 83, Avounou 85 / Meijers 86 Mitrov 90+2

Cartonaş roşu: Andrea Mandorlini (CFR Cluj) min. 58.

După înfrângerea suferită la Cluj, Petrolul are 13 puncte şi ocupă poziţia a cincea în clasamentul din Superliga României.

„Ne doare că suntem furaţi. Am ştiut de când am aflat cine ne arbtrează, nu ai voie să faci asemenea greşeli. De asta e înjurat Kovacs la Ploieşti şi Haţegan e primit cu flori. Am vrea ca domnul Kovacs să nu ne mai arbitreze. Îşi baţi joc de un oraş întreg. CFR nu avea nevoie de aa ceva. A fost penalti şi la Muşi şi la Pedro. Este ceva clar, nu ai cum să nu dai aşa ceva.. Bătaie de joc. Venim în ziua meciului, că oricum scorul e acelaşi şi asta e”, a declarat președintele Petrolului, Claudiu Tudor.

Petrolul pleacă, de la Cluj, cu un gust amar și fară nici un punct, grație arbitrului Istavan Kovacs.

În etapa viitoare, „Lupii Galbeni” întâlnesc la Ploiești, echipa lui Măldărășanu, Hermanstadt Sibiu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.