“Lupii Galbeni” au remizat duminică seara, pe arena “Ilie Oană” scor 0-0 cu FC Hermannstadt, meci contând pentru etapa a zecea din Superligă.

Meciul dintre cele 2 formații a început cu accidentarea groaznică a juniorului de la FC Hermannstadt, Dragoș Iancu.

O lovitura liberă avea sa ducă la un moment urat, atacul lui Vali Țicu asupra lui Dragoș Iancu soldându-se cu o fractură de gleznă.

Jucătorii sibieni si șeptarul Petrolului, Gicu Grozav, au făcut scut în jurul lui Dragoș pentru a împiedica filmarea momentelor cumplite, în care juniorul lui FC Hermannstadt suferea.

Petrolul rămâne in inferioritate numerică din min 8, Vali Țicu primește cartonașul roșu, pe chipul sau văzându-se vizibil regrete pentru accidentarea lui Dragoș Iancu.

În ciuda faptului că au jucat în inferioritate, lupii galbeni au avut cele mai mari ocazii ale primei reprize, prin Musi şi Roman.

În minutul 47 s-a consumat cea mai notabilă fază a meciului. Baba Alhassa a deschis scorul însă arbitrul de centru a anulat golul pentru un henț comis de Daniel Paraschiv.

În inferioritate numerică, Petrolul Ploiești a făcut pasul în spate aparandu-se eroic, sibienii nu au reușit să spargă linia de apărare a lupilor galbeni.

Echipele de start:

Petrolul: Zima – Doua, Papp, Meijers – Hanca, Seto, Jair, Țicu – Musi, Roman, Grozav
Rezerve: Eșanu, Garutti, Justiniano, Diomande, Jefferson, Dumitriu, Mitrov, Rădulescu, Răducan
Antrenor: Florin Pîrvu

Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, Stoica, Medina – Murgia, Mino Sota, Dr. Iancu – Neguț, Paraschiv, Balaure
Rezerve: Muțiu, Bejan, Bărbuț, Alhassan, Oroian, Jipa, Biceanu, G. Iancu, Fonseca
Antrenor: Marius Măldărășanu

Au primit cartonașe galbene Zima și Diomande în minutele 86 respectiv 90+2.

Meciul a fost arbitrat la centru de Marian Barbu asistat de tușierii Mircea Orbuleț și Vladimir Urzică. În camera VAR au stat Radu Petrescu și Mihaela Țepușă, iar observator a fost Alexandru Deaconu!

În urma acestui rezultat, ambele echipe sunt la egalitate, pe locurile 5 și 6, ambele cu 10 puncte în primele 10 etape.

La sfârșitul meciului, Valentin Ţicu îi cere scuze lui Dragoş Iancu. „E foarte greu pentru mine. M-am pus în locul lui”

În următoarea etapă, “Lupii Galbeni” vor evolua în deplasare cu Poli Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.