Universitatea Craiova şi Petrolul Ploieşti se întâlnesc duminică, de la ora 18.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în etapa 13 din Superligă.
FC Petrolul Ploiești arată bine în acest început de sezon, reușind victorii importante, de moral, cu Farul sau Rapid. Totuși, “Lupii Galbeni” sunt fără victorie de 6 etape!
Ultimul joc disputat în campionat a fost cu UTA Arad, încheiat la egalitate, scor 0-0.
Echipa antrenată de Florin Pîrvu este în prezent pe locul 7 în Superliga, cu 16 puncte, fiind în grafic pentru un loc în play-off.
„Lupii Galbeni” au câștigat o singură dată în deplasare cu Universitatea Craiova, iar asta se întâmpla tocmai în 2014.
Meciul nu se arată deloc ușor pentru galben-albaștri daca ținem cont că “Leii” din Bănie se află în acest moment pe locul 4 în Superliga, cu 22 de puncte, fiind la 7 lungimi în spatele liderului FCSB, cu care Petrolul se va confrunta pe arena “Ilie Oană” în etapa următoare.
Vom întâlni o echipă foarte puternică, una care, la începutul sezonului, și-a manifestat dorința de a câștiga campionatul. Ne-am pregătit bine în această pauză și, așa cum o spun întotdeauna, mergem să facem un meci bun și să luăm punct sau puncte. Avem nevoie de așa ceva, pentru că traversăm o serie lungă de meciuri fără victorie și cred că este momentul să câștigăm. Abordăm partida astfel încât să scoatem maximum posibil, aceasta este mentalitatea noastră de fiecare dată, indiferent unde și cu cine jucăm”, așa a prefațat meciul tehnicianul „galben-albaștrilor”, Florin Pîrvu.
„Craiova este o echipă care, mai ales acasă, joacă foarte bine, are fotbaliști care pot face diferența, precum Mitriță, Houri sau Ivan, dacă va reveni, așa că știm ce ne așteaptă. Suntem pregătiți să luptăm și vom vedea la final ce va fi. Și la noi au revenit jucătorii care au fost accidentați, așa că sunt premise să facem un meci bun și să ne întoarcem cu puncte acasă”, a mai continuat Pîrvu.
Omrani ar putea lua loc pe banca de rezerve, după ce s-a pregătit bine în aceste două săptămâni de pauză. Diomande este accidentat, dar revine Seto după o problemă medicală. Grozav și Muși ar putea juca împreună în atac, cu Jair la susținere.
Echipe probabile in disputa de mâine:
Universitatea Craiova:
Portar – Popescu
Fundași – Căpățână, Screciu, Raul Silva , Ndong
Mijlocaşi – Crețu, Kurtic, Houri
Atacanţi – Baiaram, Markovic, Mitriță
Petrolul Ploiești:
Portar – Zima
Fundași – Doua, Pap, Mejeirs, Dumitriu
Mijlocaşi – Seto, Hanca, Jair, Jefferson
Atacanţi – Musi, Grozav
Întâlnirea va fi condusă de către Ovidiu Hațegan, „centralul” din Arad urmând să se afle, cu această ocazie, la meciul 300 în primul eșalon! Brigada va fi completată de către asistenții George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel) și Ciprian Florin Danșa (Satu Mare), rezervă fiind Iuliana Elena Demetrescu (Rm. Vîlcea). Arbitru VAR: Ionuț Coza (Cernica, Ilfov). Arbitru AVAR: Sorin Costreie (Voluntari, Ilfov). Observatori: Romulus Gabor (Hunedoara) și Nicolae Grigorescu (Timișoara).
Sursă foto – FC Petrolul, Contrast Media Production , Facebook FCP – Edits