În data de 20 octombrie 2023, la sediul firmei Diadvox din Ploiești,a avut loc un seminardezbatere cu titlul Baza industrială a sectorului de apărare și tehnologiile cu dublă utilizare. Seminarul a fost organizat de USH Pro Business, împreună cu clustere și asociații din domeniul apărării și tehnologiilor duale (Dual UseCluster, Danube Engineering Hub, OPIAR) implicate în domeniul transformărilor tehnologice digitale stimulate de centrul digital de specialitate Wallachia eHub.

Baza industrială a sectorului de apărare și securitate este un subiect de mare actualitate în contextul actual geopolitic extrem de tensionat. Atât la nivel UE, cât și la nivelul statelor membre se impune, în mod acut, o refacere rapidă a acestei baze folosindtehnologiile cu dublă utilizare, aportul IMMurilor, a firmelor care au un profil civil, fiind important în investigarea unui model de afaceri mai flexibil, deschis spre aplicații cu caracter militar. În aceeași notă și cercetarea militară poate duce la soluții și inovații civile.

Deși subiectul bazei industriale, în special configurarea, identificarea și conectarea actorilor a fost un obiectiv al mai multor strategii atat pe linie de apărare, cât și de competitivitate și export, nu putem afirma că în prezent avem o bază industrială dezvoltată și conectată la modelele de afaceri dinamice care se dezvoltă în majoritatea spațiilor geopolitice în competiție.

Au fost prezentate subiecte precum Baza extinsă a industriei de securitate și apărare, prima configurare a sectoarelor și subsectoarelor, temă prezentată de către conf. univ. dr. CostinLianu, Baza industrială a apărării europene în contextul inițiativelor apărării comune ale UE, temă prezentată de cătrecercetător Niculae Iancu, președinte I2DS2 și Conectarea bazei industriale cu rețele europene. Rolul clusterelor, subiect prezentat de drd. Cosmin Lianu.

De asemenea, a fost vizitat sediul firmei DIADVOX, iar membrii clusterelor organizatoare, Dual Use Cluster și Danube Engineering Hub, au prezentat succint activitatea acestora.

Am fost extrem de impresionat de schimbul de idei care a avut loc în cadrul întâlnirii, plecând de la experiența și expertiza din domeniul militar cu idei extrem de valoroase și adăugând dinamismul industriilor cu aplicabilitate duală. Clusterele care incubă entități cu adresabilitate duală sunt catalizate de atingerea unor ținte de performanță, de calitate și limite tehnologice globale. În numele Danube Engineering Hub mă simt onorat să particip la proiecte în care industria generic denumită GIS, este indispensabilă la nivel tehnologic al anilor 2030. GIS, AI, IT&C, robotica și logistica sunt domeniile cu care ne reprezentăm în viitoarele proiecte de aplicații duale, a declarat dl. Costin Trandafir, președinte Cluster Danube Engineering Hub.

Am avut plăcerea să susțin o prezentare privind baza industrială și tehnologică de apărare a UE (EDTIB) în legătură cu inițiativele europene în domeniul apărării, în special Fondul European de Apărare, și pachetul european de apărare, în cadrul seminarului privind baza industrială de apărare și tehnologiile cu dublă utilizare. Acest eveniment a fost orchestrat de USH Pro Business și Dual Use Cluster și a fost găzduit cu amabilitate de DiadVox. Accentul meu a fost pus pe importanța sinergiilor europene în promovarea unei piețe europene de apărare unificate și competitive. Aceasta a acoperit importanța creșterii investițiilor în cercetarea și dezvoltarea capabilităților de apărare în cadrele de cooperare ale UE, facilitând sinergiile dintre cercetarea și inovarea privată și guvernamentală în domeniul apărării și organizațiile de producție. Am subliniat, de asemenea, necesitatea ca România să adopte o strategie națională mai proactivă pentru a se asigura că entitățile românești de cercetare și producție se pot alătura consorțiilor europene de vârf.a declarat dl. Nicu Iancu, președinte I2DS2.

Tematica bazei industriale în domeniul sectorului de apărare și de securitate nu este una nouă, iar subiectul este  deschis în continuare. Am pledat, ca și anterior, când coordonam Strategia Națională de Export, atât pentru componentele de producție militară, cât și pentru extinderea bazei spre zona de producțiecivilă care pot servi în zona militară și invers. Am încercat săfacem o primă „hartă” a acestor zone duale pornind de la concluzia seminarului că avem rezultate modeste chiar și în identificarea acestei baze. În plus, pe multe componente, această bază are un grad scăzut de intensitate tehnologică fapt evidențiat și de capacitatea scăzută a operatorilor economici din domeniu să acceseze Fondul European de Apărare. Avem subiectul în atenție fiind printre puținele centre de inovare digitală care încearcă să stimuleze inovarea tehnologică digitală în aceste domenii. Firma care ne-a găzduit se poate lăuda ca un exemplu de bune practici în aplicarea tehnologiilor digitale în domeniul dual și este lăudabil efortul lor a declarat conf. univ. dr. Costin Lianu, coordonator Wallachia eHub.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.