La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, la intersecția cu DJ720 Florești a avut loc un accident rutier.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că inițial impactul a avut loc între un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 66 de ani care circula pe direcția Ploiești către Brașov și un altul, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani care circula din sens opus.

În urma impactului celor două autoturisme, cel condus de bărbatul în vârstă de 47 de ani a fost proiectat într-un altul, care se afla staționat, condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani.

În urma coliziunii, a rezultat vătămarea corporală a două minore cu vârstele de 12, respectiv 15 ani, a conducătorului auto în vârstă de 46 de ani și a unui pasager al acestuia, în vârstă de 69 de ani, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Trafic dirijat.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Pompierii militari prahoveni acționează pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor si acordare a primului ajutor medical în cazul producerii accidentului rutier.

,,În eveniment au fost implicate 3 autoturisme și cei 8 ocupanti ai acestora. Dintre ocupanți, 5 persoane au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital de către ambulanțele SMURD și SAJ. Toate victimele sunt conștiente.

Intervenim cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și o ambulanță de terapie intensivă mobilă”, ISU PRAHOVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.