Disputa dintre FCU Craiova – FC Petrolul se anunță una încinsă, cu un rezultat pozitiv în această seară, echipa lui Florin Pîrvu urcă pe loc de play-off.

Doar trei puncte despart cele două echipe, în acest moment, 27 față de 24, petroliștii având de partea lor și avantajul unui golaveraj pozitiv.

Ultima confruntare directă din SuperLiga României s-a disputat pe 18 august 2023 și a adus o frumoasă victorie pentru “Găzari”, Petrolul a câștigat cu 4 – 3, grație golurilor marcate de Irobiso – dublă, Jair, Musi, respectiv Van Durmen, Chiţu, Bauza.

Echipe probabile în confruntarea de astăzi:

FCU Craiova: Gurău – R. Negru, Compagnucci, Lacroix, Mascarenhas – V. Achim, Van Durmen – Sidibe, Bauza, A. Chițu – Blănuță
Antrenor: Giovanni Costantino

Petrolul: Zima – Doua, D. Radu, Meijers, Huja, Țicu – Diomande, Jair, Musi – Grozav, Omrani
Antrenor: Florin Pârvu

Pentru întâlnirea de astăzi, Florin Pîrvu nu va putea conta pe întreg efectivul, în condițiile în care doi dintre titularii obișnuiți sunt suspendați, Paul Papp în urma eliminării din derbiul cu Rapid, iar Seniko Doua după ce a ajuns la cel de-al șaptelea cartonaș galben stagional. Rămân, de asemenea, în afara lotului mai vechii jucători cu probleme medicale, Petrovic, Hanca și Pedro Iustiniano.

După spectacolul incendiar de la Ploiești, fanii “Lupilor Galbeni” se mobilizează pentru deplasarea de la Craiova în rol de al doisprezecelea jucător.

Întâlnirea de la Craiova va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Cătălin Popa (Pitești) – Mihai Marius Marinică (Bistrița) și Romică Bîrdeș (Pitești). Rezervă: Iuliana Elena Demetrescu (Rm. Vâlcea). Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari). Arbitru AVAR: Andrei Antonie (București). Observatori: Dan Victor Berbecaru (Rm. Vâlcea) și Imilian Șerbănică (Bragadiru)

Sursă foto – Facebook FC Petrolul
– Facebook FCP Edits

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.