Prima petrecere grandioasă de Revelion din România a fost organizată la finele anului 1903, în Ploiești, de către prefectul Luca Elefterescu. În 1904, a avut loc prima celebrare modernă a Revelionului în Times Square, din New York.
Celebrarea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri, istoricii plasând astfel de sărbători în vechiul Babilon.
Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ ‘veghe’, aici cu sensul de ospăţ la miezul nopţii) – cu petarde şi artificii; la rude, prieteni şi cunoştinţe se fac urări de noroc şi sănătate, se urează ‘La mulţi ani!’
În România, primul revelion a avut loc la Casa Luca Elefterescu, cunoscută ca Muzeul Ceasului din Ploiești. După moda franțuzească, unde petrecerile de Revelion aveau deja o vechime de zeci, chiar sute de ani, Luca Elefterescu a decis să organizeze una în Ploiești.
Istoricul ploieștean Paul D. Popescu a scris câteva rânduri despre fastuasa petrecere de „bulion”. Sursa istoricului a fost chiar bunicul său, ce era cofetar la începutul anilor 1900.
„În ziua de 27 decembrie 1903, bunicul meu s-a pomenit acasă cu Iancu, omul de încredere al lui Luca Elefterescu. – Dom’ Miai, vrea dom’ dipotat ca vineri să te înfăţişezi la dânsul cu tot ce-ţi trebuie… – Da, ce – se miră cofetarul – doar nu-l cheamă Vasile ? – Nu-l cheamă, da se face foc dacă nu te duci. Are un chef mare, de Anul Nou… Îi zice petrecerea de bulion, moda franţuzească“.
La petrecerea cu pricina au venit câteva zeci de persoane (se spune că ar fi fost 26), cele mai importante din Ploiești. Aceștia au servit cunoscutele sarmale, cârnaţi, fripturi de porc, dar și specialități occidentale precum aspic sau curcani la cuptor. Nu a lipsit muzica, Luca Elefterescu fiind cunoscut ca un mare fan al muzicii clasice.
Petrecerea a ținut până dimineața și Luca Elefterescu (prefect, avocat, petrolist) a rămas în istorie ca fiind primul român care a organizat primul chef pentru noaptea dintre ani.
De-a lungul vremii, de casa lui Luca Elefterescu s-au legat diferite evenimente culturale locale, precum concerte de cameră şi valsuri la modă ale epocii.