“Lupii Galbeni” au debutat cu dreptul în 2024, scor 1 – 0 cu Dinamo, pe „Ilie Oană” grație golului marcat de brazilianul Jair, ieșind astfel din zona remizelor.

De asemenea, ploieștenii au făcut un transfer în săptămâna premergătoare meciului, l-au readus pe nigerianul Irobiso – 30 de ani, de la Al Ula, liga a doua saudită, în mod cert meciul se anunță a fi unul echilibrat, cu două mari ”iubitoare de remize”

S-a reușit în săptămâna premergătoare acestui meci și un transfer de partea oaspetilor, portarul Eduard Pap – 29 de ani, e-Botoșani, care în ultima perioadă a evoluat în liga secundă maghiară, la Gyor, dupa cum bine știm, la Petrolul, evoluează cunoscutul Paul Papp, așadar vom avea se pare un duel Pap vs. Papp.

Meciul de fotbal dintre cele doua formații se anunță a fi unul strâns, în condițiile în care este o diferență de doar trei puncte. În clasament Petrolul ocupă poziția cu numărul 8, cu 30 de puncte, în schimb „Oțelarii” sunt pe locul 10, cu 27 de puncte.

În tur, cele două au terminat nedecis, scor 2 – 2.

“Va fi un meci dificil”, a declarat tehnicianul Petrolului, Florin Pârvu!

Echipe probabile în confruntarea de mâine:

Petrolul: Zima – Papp, Meijers, Huja – Doua, Seto, Jefferson, Jair, Țicu – Musi, Grozav

Oțelul: Pap – Jelev, Cisse, Ghiocel, Gomes da Silva – Cisotti, Zivulic, Teles – Frederic, Pop, Bodișteanu

De menționat faptul că antrenorul Florin Pârvu a declarat la conferința de presă ce prefațează meciul cu Oțelul, că Irobiso va fi în lot!

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va asigura integrarea tuturor măsurilor de ordine şi siguranţă publică în municipiul Galaţi, la meciul de fotbal dintre echipele S.C. Oţelul Galaţi şi F.C. Petrolul Ploieşti, partidă ce se va disputa sâmbătă, 27 ianuarie 2024, începând cu ora 17.00, pe stadionul „Oţelul” din localitate.

Dacă în teren se anunță o bătălie crâncenă, atmosfera va fi mai mult ca sigur una împăciuitoare în tribune. Motivul este că, galeriile celor două echipe care se luptă pentru Play-off, sunt înfrățite!

Dragi «oțelari», sâmbătă la ora 17:00, întâlnim pe teren propriu echipa fraților noștri, Petrolul Ploiești. Vă așteptăm în Peluza Nord pentru a face o atmosferă cât mai frumoasă și a ne încuraja echipa. Forța Oțelul!” a fost mesajul publicat de suporterii gălățeni.

Accesul spectatorilor în stadion va începe la ora 15.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.