În ultimele 24 de ore, poliţiştii prahoveni au desfășuract acțiuni punctuale în municipiile Ploiești și Câmpina și în comuna Valea Călugărească, dar și pe drumurile naționale din județ, pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte antisociale.
Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, precum și pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere înregistrate la nivelul județului.
În urma activităților desfășurate, au fost oprite, pentru control ,215 autovehicule, au fost legimate aproximativ 300 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 182 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre aceastea, la regimul rutier.
Dintre acestea, menționăm 51 de sancțiuni pietonilor, 35 conducărorilor auto pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor care au acest drept, 4 pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept, în valoare totală de aproximativ 96.000 de lei.
Pentru încălcarea normelor rutiere au fost reținute și 12 permise de conducere, 6 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor și 4 pentru neacordare de trecere vehiculelor care au acest drept, iar două pentru alte abateri constatate, și retras un certificat de înmatriculare.