De aproape un an ne alergăm prin oraș, dar nu ne întâlnim decât fugitiv prin trafic. Îl sunăm și el răspunde din prima, chiar și de la Roma, și, se dă peste cap să te ajute, să găsească soluții. Pe Dragoș îl cunosc cei mai mulți ca făcând parte din galeria Petrolului, și, poate că așa și-a căpătat și notorietatea care l-a împins în Consiliul Local Ploiești. 

Nu știm cât și-a dorit sau cât îl încântă viața publică, pentru că nu este omul care să epateze, dar vom afla în cele ce urmează, ce îl mână pe Dragoș să se lupte cu morile de vânt, pentru Ploiești.

Știm sigur că vine din antreprenoriat, este familist convins, iar în spațiul public este omul cu biroul pe stradă, la propriu.

Ascensiune, privilegiu sau responsabilitate?

Care credeți că este abordarea pe care Dragoș Măchițescu o are în traseul său profesional, prin funcțiile publice pe care le-a deținut și pe care le ocupă în continuare?

Vom afla în cele ce urmează!

Cum spuneam în descrierea succintă pe care ți-am făcut-o mai sus, ce te-a determinat să intri în politică și să candidezi la Consiliul Local Ploiești, în 2020?

Dorința de schimbare, de a rezolva problemele pe care le vedeam zilnic pe stradă, de a face un oraș în care copiii mei să spună cu mândrie că locuiesc. Nu am vrut să fiu doar un comentator de pe margine ci să mă implic și să arăt că se poate!

De ce ai ales PNL?

Pentru că nu o să fiu niciodată un om de stânga, și pentru că încă din copilărie am avut exemple în jurul meu că decizile la nivel administrativ și local se fac prin implicare și voință politică, iar Partidul Național Liberal este cel mai vechi partid cu putere de decizie din România, iar acest partid mi-a oferit și îmi oferă în continuare șansa să îndeplinesc proiectele pe care le doresc pentru Ploiești.

Ai crezut în Andrei Volosevici?

Da, am crezut și i-am acordat încrederea mea deplină, însă am rămas cu un gust amar și dezamăgit de faptul că aşa zisul proiect de modernizare a Ploieştiului a rămas la stadiu de motto şi nimic mai mult.

Ai devenit ținta unor politicieni, pentru o etapă petrecută în tinerețea ta. Se tem oare de tine?

Care politicieni?! Nu știu cât este vorba de frică ci mai degrabă o dorință de a-și crește artificial notorietatea, pe spatele altcuiva cu o expunere mai mare în oraș. Există o vorbă în Biblie: Să arunce primul cu piatra, cel fără de păcat! 

Cu toate că politicenii te-au blamat, ai continuat să bați la pas cartierele Ploieștiului și să nu-ți pierzi curajul de a schimba fața orașului. Au fost momente când ai vrut să te oprești?

Nu înțeleg care sunt politicienii la care te referi! Și nu mă voi opri din a încerca să le ofer copiilor noștri un oraș mai bun, mai frumos, mai civilizat. Un oraș în care îți poți invita prietenii la o cafea, un oraș în care să nu îți fie teamă să mergi noaptea pe stradă, un oraș dinamic și modern.

Nu mă opresc niciodată! În momentul în care îmi stabilesc un țel îl și ating.

Crezi că se mai poate redresa Ploieștiul?

Da! Cu dârzenie, responsabilitate și implicare, se poate! Totul este să îți dorești acest lucru!

Cum ai primit vestea numirii tale în funcția de director general al SGU Ploiești?

Cu entuziasm! Mi-am depus dosarul, iar Consiliul de Administrație a decis să îmi acorde un mandat de încredere. Viziunea mea este pe termen lung, vreau doar să fiu lăsat să demonstrez că sunt persoana potrivită pentru această misiune: gospodărirea reală a orașului.

Cum privești această funcție? Consideri că poți ajuta mai mult Ploieștiul decât din postura de consilier municipal?

O privesc cu responsabilitate! Da, pot ajuta Ploieștiul din orice postură. Dar aici la SGU sunt mai aproape de decizie. Pot schimba lucruri, pot moderniza parcările, pot repara locurile de joacă, mobilierul urban, revitaliza spațiile verzi.

Ce ai găsit la SGU?

Am găsit oameni care doresc să muncească, care într-un mediu de lucru sănătos devin productivi, iar acest lucru mă bucură. Restul: fapte, nu vorbe!

Pentru că vii din mediul privat, cum ți se pare sectorul public?

Haotic! Tot ceea ce poți face rapid în mediul privat, în administrația publică… ba nu se poate, ba se face prea târziu. Sunt proceduri greoaie, încete, deciziile se iau greu. La SGU lucrez la mecanisme şi instrumente pentru un management interactiv.

Îți place administrația publică? Dar politica?

Îmi place să ajut oamenii și politica în interesul tuturor cetățenilor.

Cu ce oameni și factori decizionali din Ploiești și din Prahova rezonezi și consideri că poți face echipă? Indiferent de culoarea politică. 

Fac echipă bună cu oricine dorește bunăstarea ploieștenilor și modernizarea Ploieștiului. O parte dintre proiectele realizate în acest mandat au fost votate de toți consilierii indiferent de culoarea lor politică. Pe această cale țin să le mulțumesc tuturor.

Cum vezi Ploieștiul după 2024?

Un oraș aflat în proces de transformare, de îmbunătățire, de revenire la normalitate. Sper!

Cine este Dragoș Măchițescu la sfârșitul zilei, dincolo de administrație, politică sau business?

Același Alexandru-Dragoș Măchitescu fără program, total implicat în familie, administrație, politică și sport.

Dragoș, îți mulțumim pentru răspunsuri și pentru timpul acordat!

Și eu îți mulțumesc pentru acest interviu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.