Conacul Callimachi-Văcăreşti a fost în epoca vremii sale, o bijuterie arhitectonică.
Moşia Măneşti a aparţinut familiei boiereşti a Măneştilor începând cu secolul al XVII-lea. La mijlocul secolului al XIX-lea, pe moşie exista un alt conac, vechi de aproape două secole, care îi apaţinea lui Dumitru Mănescu-Filitti şi soţiei sale, Elena Arsachi. În 1863, fiica lor, Maria Mănescu-Filitti s-a căsătorit cu Theodor C. Văcărescu (17 aprilie 1842 – 2/15 aprilie 1914), general, diplomat, istoric şi om politic.
Acesta a fost mareşal al lui Carol I în perioada 1873-1881, perioadă în care a supravegheat lucrările de construcţie de la Castelul Peleş din Sinaia. Impresionat de reşedinţa regală, a luat decizia de a construi la Măneşti un conac al cărui model este chiar Peleşul şi care a fost proiectat de arhitectul francez Paul Gottereau. Lucrările au început, după cum glăsuieşte pisania montată deasupra intrării principale, în 1882 şi au durat zece ani.
Vechiul conac a fost demolat şi pe locul lui s-a ridicat din temelii noul castel. A fost cruţat doar „beciul”, o pivniţă uriaşă cu pereţii de cărămidă şi acoperită cu o boltă puternică, care a fost consolidată şi deasupra căreia a fost construit parterul şi un etaj înalt.
Pe frontispiciul său erau gravate două strofe, compuse de Theodor Văcărescu, ce povesteau istoria celor două familii care şi-au legat numele de acest loc: Măneştii şi Văcăreştii.
„Cămin de cinste veche şi cuib de vitejie
Clădit-aci odată boierii din Măneşti
Înnoit-acuma bătrâna temelie
Odrasla lăstărită din neam de Văcăreşti
Unite aste neamuri prin sfânta căsnicie
Unit-au împreună amintiri strămoşeşti
În vremi de fericire
Cuib iar aci să fie de simţuri româneşti.”
