Numele așezării își trage originea din latinescul ,, campus”. Bogdan Petriceicu Hașdeu îi atribuia o proveniență slavă: ,,kopina” – rug de mure, plantă ce creștea, se pare, din abundență.

În documente, Câmpina apare pentru prima oară în lista satelor și târgurilor care în 1503 aveau legături comerciale cu Brașovul.

În afara importanței sale economice, dispunerea sa pitorească a atras nume ilustre, încât orașul poate rivaliza pe plan cultural cu orice așezare asemănătore. Reprezentanți de frunte ai culturii românești au trăit și creat aici:

Ion Heliade-Rădulescu, Dr. C. I. Istrati, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Grigorescu.

Câmpina este atestată documentar în anul 1503 figurând în registrele vigesmale ale negustorilor brașoveni care tranzitau Valea Prahovei, o zonă folosită drept drum comercial, fiind încă din secolul al XIV-lea o cale de comunicație între Transilvania și Muntenia.

Deși în actele emise de cancelariile domnești este menționată „vama Prahovei”, există certitudinea că satul Câmpina, grație poziției sale geografice la intrarea în munții Carpați și amplasării la aceeași distanță de București și Brașov era vamă, punctul strategic pentru controlul mărfurilor.

Pe drumul Câmpinei existau hanuri pentru călători. Tot aici, în urma cererii scrise a boierului Scarlat Câmpineanu adresată domnitorului Moruzi în anul 1799, se va ține un targ de vite în fiecare zi de luni, fapt ce aduce noi beneficii localității.

În 1822, Câmpina ajunge pe locul întâi în lista vămilor Țării Românești, elementul ce îi dă importanță fiind păcura. Timp de câteva zeci de ani, orașul Câmpina a avut o stagnare în dezvoltarea sa, mai ales de când vama se mutase la Breaza și apoi la Predeal.

Odată cu începerea exploatării țițeiului, așezarea va înflori din nou. Ocupațiile câmpinenilor în această perioadă erau: agricultura, negustoria, apicultura cărăușia și extragerea păcurei din subsolul așezării de către fântânari.

Aici funcționau atunci opt mori de apă, situate pe Prahova și pe Doftana. La 1 decembrie 1879 a fost inaugurată calea ferată Ploiești – Predeal; pe locul actualei gări a municipiului și-a avut biroul inginerul de atunci, Anghel Saligny, cel care a fost proiectantul și constructorul podului de la Cernavodă.

Documentele arată preocuparea primarilor orașului de a dezvolta localitatea din punct de vedere al confortului urban, prin: străzi pavate, felinare, piață comercială, grădina publică.

Se amintește, între altele, despre băile minerale amenajate din anul 1857 în jurul izvoarelor sărate și sulfuroase de pe platoul sudic al localității, devenit proprietatea lui Dumitru Hernia.

Concesionate unor oameni din București, Garoflide și Georgescu, ele vor constitui un punct de atracție al orașului, prin: cazino, restaurant cu orchestră și fanfară și spații de cazare.

În mijlocul parcului întins pe o suprafață de 2,5 ha a fost ridicată o capelă în stil baroc, ce adăpostea mormântul lui Dumitru Hernia, un lăcaș veritabil monument de artă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.