La finalul meciului dintre FC Petrolul respectiv FC Botoșani, suporterii Petrolului și-au pierdut răbdarea și au început să strige în gura mare „Dacă ne băgați în B vă rupem picioarele!”
De asemenea imediat după încheierea disputei dintre FC Petrolul și FC Botoșani, scor 1 – 2, jucătorii au fost luați “pe sus” de fanii revoltați, care le-au scandat la ieșirea din stadion: “Rușine să vă fie!”
Laszlo Balint, antrenorul ploieștenilor, a avut o reacție sincera și recunoaște că situația s-a complicat foarte mult, de altfel când a fost întrebat de scandările pline de furie ale fanilor Petrolului, a declarat ca înțelege supărarea fanilor, “Vom face tot ce depinde de noi să ne salvăm”
Începutul slab al “Lupilor” indică starea avansată de frică ținând cont de poziția echipei în clasament, după primele cinci minute, Miron a deschis scorul pentru echipa antrenată de Bogdan Andone.
Irobiso avea să egaleze în minutul 12 al partidei. În minutul 71 al partidei, Hanca își bate joc de suporterii ploieșteni executând lovitura de la 11 metri “la mișto”
Moldovenii au dat lovitura în finalul partidei. În minutul 87, Sadiku a reluat în plasă o centrare de pe partea dreaptă.
În urma acestui rezultat, Petrolul a rămas cu 26 de puncte.
Caseta tehnică:
PETROLUL: Zima – Hanca, P. Papp, Meijers, Ţicu (Huja 80) – Seto, Jyry (L. Dumitriu 65) – Al. Musi, Jair (Işfan 80), Grozav (Garutti 90) – Irobiso (Berisha 80). ANTRENOR: Laszlo Balint
FC BOTOŞANI: Kukic – Charles Petro, Sadiku, G. Miron, Ţigănaşu – Mitrov (Gligor 85), Dican (I. Filip 74), A. Ferreira – Ed. Florescu (Mouaddib 85), Kaprof (E. Lopez 56), Ofosu (Mailat 56). ANTRENOR: Bogdan
Cartonaşe galbene: Ţicu 26 / A. Ferreira 54, Ţigănaşu 72, Kukic 90+2
Arbitri: Florin Andrei – Alexandru Cerei, Vladimir Urzică – Sorin Vadana
Arbitri VAR: Cătălin Popa – Adrian Popescu
Observator: Teodora Albon
Laszlo Balint – Eu am decis să execute Hanca!
“Ne pare foarte rău că i-am supărat pe suporteri. Nu este plăcut în primul rând pentru noi să avem aceste emoții. Vom face tot ce depinde de noi să ne salvăm. Hanca a fost primul executant de pe listă. Hanca a fost un executant și la Dinamo, și în Polonia. Este un executant foarte bun”, a spus Laszlo Balint