Pe 4 iunie clopoțelul a sunat pentru a celebra copilăria, prietenia și starea de bine la Școala Gimnazială „Andrei Mureșanu”, Ploiești.

,,Preșcolari, elevi din ciclul primar și din clasele de gimnaziu, alături de cei mai inimoși părinți din comunitatea mureșenilor, și-au dat întâlnire în curtea școlii, pe terenul de sport, pentru „Festivalul copiilor”, un eveniment cu și pentru cei mici.

Fiecare clasă a amenajat un stand reprezentativ și a expus jucării, jocuri, cărți și, nu în ultimul rând, zâmbete care leagă prietenii și deschid inimi.

Copiii și-au exersat spiritul antreprenorial, spiritul de echipă și au aflat că o vorbă frumoasă   și o mână întinsă adună în jurul nostru oameni și ne pot face viața mai frumoasă.

Elevii școlii au cântat, au dansat și au sărbătorit Copilăria. Mulțumim călduros tuturor participanților!”, a transmis pentru Prahova Liberă, directorul Școalii Gimnaziale „Andrei Mureșanu” din Ploiești, Anca Ștefănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.