Gicu Grozav a marcat golul victoriei României, la Istanbul!
Topal a evoluat de 81 de ori pentru naționala Turciei și îl va antrena la Ploiești, pe unul dintre fotbaliștii care i-au fost adversari. Este vorba despre Gicu Grozav, noul căpitan al Petrolului.
Topal și Grozav au fost adversari în meciul Turcia – România finalizat cu scorul de 0 – 1, disputat acum 12 ani. Gicu, la vremea respectivă, un puști de 21 de ani, a marcat golul României în partida de la Istanbul.
Meciul a contat în preliminariile Campionatului Mondial 2014, România având atunci un debut fulminant. Tricolorii au câștigat primele trei partide și au prins locul doi în grupă, după Olanda. Ei au jucat barajul cu Grecia, pe care l-au pierdut.
Mehmet Topal a jucat la mijlocul terenului, alături de vedetele Emre Berezoglu, Hamid Altintop și Arda Turan. Topal a jucat zece ani la națională, între 2008 și 2018. Fostul internațional a adunat 81 de selecții și două goluri pentru Turcia.
Antrenorul Petrolului a declarat că știe toți fotbaliștii pe care îi va pregăti la Ploiești. El s-a declarat încântat de sosirea la echipa prahoveană, unde vrea să aducă și doi fotbaliști turci.
A venit Mateiu, e așteptat și un portughez!
Până atunci însă, primul fotbalist venit în era Topal este Alexandru Mateiu, fost la Universitatea Craiova, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, fotbalistul de 34 de ani a evoluat în ultimele zece sezoane pentru Universitatea Craiova, de care s-a despărțit săptămâna trecută.
A doua achiziție a verii va fi fundașul portughez Tiago Goncalves, așteptat azi la Ploiești. În vârstă de 23 de ani, el este liber de contract, după ce a jucat ultima dată la Belenenses. Goncalves a mai evoluat în Italia, la Genoa, Messina, Novara și Pontedra.
Potrivit Fanatik, Petrolul pleacă astăzi într-un cantonament la Mogoșoaia, unde va sta timp de o săptămână. Ulterior, echipa va efectua un stagiu de pregătire și în Turcia, lângă Bodrum, unde echipa va disputa și câteva amicale.
Mehmet Topal nu doarme de o săptămână!
„E o mare onoare pentru noi să fim aici. Știm că am venit la o echipă mare. În viață am lucrat cu antrenori buni, cu nume importante. Asta face parte din experiența mea. Când jucam fotbal încercam mereu să fiu la cel mai înalt nivel, așa voi face și ca antrenor.
Eu și echipa mea vom da tot ce putem pentru echipa asta care are un secol de existență. Românii și turcii nu diferă mult, sunt sigur că vom avea o relație bună aici.
N-am avut mult timp să analizăm. De o săptămână nu prea dormim, ne-am pregătit să știm unde venim”, a declarat Mehmet Topal, la conferința de presă în care a fost prezentat.