Înainte de meciul din deplasarea de la Craiova, FC Petrolul a anunțat noua structură de conducere, astfel:
– Președinte al Comitetului Director: Serhan Cetinsaya
– Președinte: Pertev Onguner
– Președinte Executiv: Claudiu Tudor
– Vicepreședinte: Cristian Fogarassy
S-au plătit două salarii restante, astfel că lucrurile intră pe un făgaș normal.
Petrolul Ploiești a învins-o pe Rapid în runda precedentă și respiră ceva mai liniștită.
Berisha a marcat unicul gol al partide, după o centrare a lui Hanca, dar omul meciului a fost portarul Zima, care a avut câteva intervenții bune.
Ploieștenii l-au pierdut pe Țicu, accidentat la genunchi se pare ca va lipsi aproape cinci luni de pe gazon, iar soluții în acea zonă nu prea sunt. Antrenorul Topal va trebui să improvizeze în flancul stâng, unde Dumitriu sau Hanca ar putea evolua.
Alexandru Tudorie este cel mai probabil înlocuitor al lui Berisha. El va fi sprijinit de Grozav și Radu.
Papp și Huja vor juca în fața apărării, iar Jyry și Keita vor patrula în fața acestora.
„Este un meci important, dificil, în fața unei echipe care a fost foarte aproape să se califice în turul următor al cupelor europene. Au fost eliminați, dar au arătat că au calitate și, în opinia mea, Universitatea se află, în acest moment, între primele trei echipe din România. Dar, e posibil ca meciul cu cei de la Maribor (n.r. – disputat joi seară) să fi lăsat ceva urme, pentru că au la dispoziție destul de puțin timp pentru recuperare, iar asta poate să fie în avantajul nostru”, a spus antrenorul bosniac Sanjin Alagic, în prefața confruntării de mâine seară.
„Este o formație compactă, agresivă, care tehnic stă foarte bine. Au jucători cu calitate individuală care pot decide singuri un meci, gen Mitriță sau Kolic, dar nu numai ei, însă pot să spun că suntem pregătiți pentru ceea ce ne așteaptă. Atmosfera este una pozitivă după ultima victorie, ne-am pregătit bine în această săptămână, ne-am analizat adversarul, îi știm punctele forte, dar i le-am identificat și pe cele vulnerabile. Rămâne acum să aplicăm ceea ce am lucrat la antrenamente și să le putem specula. Dar, dincolo de asta, contează foarte mult atitudinea și dorința de victorie cu care vom intra pe teren. S-a văzut diferența în ultimele două meciuri și trebuie să ne menținem la nivelul pe care l-am avut în confruntarea cu Rapid ca să putem obține un rezultat pozitiv”, a continuat Alagic.
Echipe probabile :
Echipă probabilă Universitatea Craiova
Portar Lung
Fundași Căpățână, Zajkov, Badelj, Bancu
Mijlocaşi Oshima, Houri, Crețu
Atacanţi Baiaram, klojic, Mitriță
Echipă probabilă Petrolul Ploiești
Portar Zima
Fundași Ricardinho, Papp, Huja, Tolea
Mijlocaşi Keita, Jyry – Denis Radu, Hanca, Grozav
Atacanţi Tudorie
Meciul din Bănie, care va incepe la ora 19.00, va fi condus de către o brigadă alcătuită din Ionuț Coza (Cernica – Ilfov) – Vasile Marinescu (București) și Florian Alexandru Vișan (Galați). Arbitru de rezervă: George Cătălin Roman (Timișoara). Arbitru VAR: Iulian Dima (București). Arbitru AVAR: Raul Constantin Ghiculescu (Lugoj). Observatori: Augustus Constantin (Rm. Vâlcea) și Marcel Vasile (București).
Sursă foto – FC Petrolul, Contrast Media Production