Fără kosovarul Albin Berisha și Valentin Ticu, “Lupii Galbeni” fac un meci bun în deplasarea din “Bănie” și scot un punct prețios, astfel echipa condusă de Mehmet Topal urcă temporar pe locul șapte, cu cinci puncte, și va primi în următoarea etapă vizita celor de la Universitatea Cluj.

Petrolul a început în atac la Craiova şi după şutul din minutul 3 al lui Keita, Tudorie l-a pus la încercare pe portarul Laurenţiu Popescu, în minutul 9.

A urmat ocazia lui Grozav, din minutul 20, iar replica gazdelor a venit de la Houri, care a trimis peste poartă, din careu.

Maldonado a expediat şi el mingea pe lângă poartă, în minutul 47, pentru ca oaspeţii să solicite un penalti în minutul 60, la un contact în careul oltenilor, între Sergiu Hanca şi Oshima.

Arbitrul Ionuţ Coza nu a dat însă nimic şi craiovenii au mai ratat porin Alexandru Creţu, în timp ce Grozav a irosit o ocazie pentru ploieşteni, iar meciul s-a încheiat 0-0.

Caseta tehnică:

Universitatea Craiova:

Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Zajkov, Ndong – Oshima, Mekvabishvili – Baiaram, Houri, Mitriță – Ivan

Rezerve: Lung, Lazăr, Căpățînă, Gaspar, Sierra Perez, Badelj, Crețu, Bană, Danciu, Paradela,

Petrolul Ploiești:

Zima – Veiga, Papp, Huja, Dumitriu – Keita, Jyry – Radu, Hanca, Grozav – Tudorie

Rezerve: Eșanu, Balauru, Stanica, Tolea, Mateiu, Botogan, Bratu, Radulescu, Ilie, Bucur

Cartonaşe galbene: Baiaram 44, A. Mitriţă 45+3 / T. Keita 73, Tolea 84
Arbitri: Ionuţ Coza – Vasile Marinescu, Florian Vişan
Arbitri VAR: Iulian Dima – Raul Ghiciulescu

Sursă foto – FC Petrolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.