Vineri, 6 septembrie, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi au fost sesizați despre faptul că în zona stației C.F. Ghighiu, un copil s-ar fi electrocutat.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat, din primele verificări efectuate, faptul că 4 copii s-ar fi jucat în apropierea unui vagon aflat sub linie electrificată, iar unul dintre aceștia, de 12 ani s-ar fi urcat pe vagon, fiind electrocutat.
De asemenea, un altul, de 14 ani a suferit și el vătămări corporale, fiind de asemenea, electrocutat.
Ajunși la locului intervenției, salvatorii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate 4 persoane minore.
În urma evaluării medicale doi dintre minori prezentau arsuri de gr. II și III, iar ceilalți doi nu prezentau leziuni vizibile.
Progresiv, la locul evenimentului au fost alocate următoarele forțe: o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare (utilizată pentru iluminarea zonei evenimentului), o ambulanță SMURD și două autospeciale de primă intervenție și comandă.
Victime:
● băiat-13 ani, arsuri de gr. II și III, pe aprox. 80% din suprafața corporală;
● baiat-12 ani, arsuri de gr. II, pe 5% din suprafața corporală ( membru superior stâng).
Ambele victime sunt transportate la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.